Surorile lui Petrică Mîțu Stoian, îngenuncheate de durere. Ce au strigat cele două în faţa mormântului
Petrică Mîțu Stoian a fost condus astăzi pe ultimul drum de sute de fani care l-au iubit, dar şi de familia îndurerată. Surorile regretatului artist sunt în continuare în stare de şoc pentru că nu se aşteptau să îşi piardă fratele astfel. Îngenuncheate de durere, cele două şi-au strigat durerea la mormânt, în timp ce îl chemau pe regretatul interpret înapoi.
Colegii de breaslă, fanii veniţi din diferite colţuri ale lumii, dar şi familia au fost alături de Petrică Mîțu Stoian pe ultimul său drum.
După ce slujba religioasă de la Biserica Mântuleasa s-a terminat, cortegiul a plecat spre cimitir, acolo unde sicriul cu trupul neînsuflețit al solistului a fost dus pe un covor roșu, spre locul în care se va odihni pentru eternitate.
Cele două surori ale interpretului au dorit să mai aibă parte de o ultimă clipă în care să-și privească fratele, înainte de a se despărți pentru totdeauna. Strigătele acestora s-au auzit în tot cimitirul…
„Nu pleca…”, au strigat cele două surori.
Mai mult decât atât, una dintre surorile artistului nu şi-a putut stăpâni emoţiile, iar după ce sicriul cu trupul neînsufleţit al fratelui său a fost coborât în groapă aceasta a cedat. Din cauza oboselii acumulate, femeia nu a mai putut sta în picioare şi s-a aşezat plângând pe mormânt. Familia sa a fost tot timpul alături, iar cei dragi nu au scăpat-o din ochi nicio secundă.
Petrică Mâțu Stoian a murit la 61 de ani, în spital
Petrică Mâțu Stoian a fost un interpret de muzică populară foarte îndrăgit și respectat. Săptămâna trecută, artistul a filmat, alături de colegii săi de breaslă, ediția care va putea fi văzută de Revelion, dar nimic nu prevestea nenorocirea. Bărbatul a ajuns de urgență la spital, după ce a acuzat stări de rău și începuse să tușească cu sânge. Potrivit medicilor, bărbatul suferea de bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică. De câteva zile, artistul se afla în tratament post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin. Petrică Mâțu Stoian era imunizat cu ambele doze de vaccin împotriva noului coronavirus.
Ce scrie pe crucea regretatului artist
Astăzi, sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe cel Petrică Mâțu Stoian, artistul care a fost iubit de apreciat atât de colegi, cât și de publicul larg, care i-a ascultat mereu piesele.
Însă, ce nu știe aproape nimeni, este numele real al regretatului artist. Toată lumea l-a cunoscut drept Petrică Mâțu Stoian însă puțin știu că în buletinul artistului se regăsea de fapt al nume până în anul 2018. Interpretul de muzică populară a fost revoltat la vremea respectivă că a trebuit să își schimbe numele.
CITEŞTE ŞI: SCANDAL LA ÎNMORMÂNTAREA LUI PETRICĂ MÂȚU STOIAN! OAMENII S-AU ÎMBULZIT SĂ FACĂ POZE CU SICRIUL
În anul 2018, regretatul artist s-a văzut nevoit să își schimbe numele, lucru ce i-a dat mari bătăi de cap la vremea respectivă. Mai exact, schimbarea a venit în urma unui proiect de lege promulgat de Senat, care presupunea că românii al căror nume conține litera „î” erau nevoiți să-și schimbe buletinele, iar numele acestora să fie scrise cu „â”.
Așadar, proiectului de lege spune că toate numele ce conțin litera „î” în interiorul cuvântului să fie schimbate cu litera „â”. Astfel, Petrică Mîțu Stoian a devenit Petrică Mâțu.
Sursă foto: Arhivă Cancan