Tenismenul Horia Tecău este cunoscut în afara terenului de tenis drept un playboy ”cu acte în regulă”, care nutreşte o mare pasiune pentru sexul frumos. În doar câteva săptămâni, Horia a oscilat între două domnişoare, apoi s-a hotărît...la prima! Întreaga poveste de dragoste a sportivului este savuroasă!
În urmă cu mai bine de o săptămână, Tecău ieşea în oraş în compania unor amici, iar toată incursiunea a fost fotografiată şi a ajuns, pe larg, în revista ”Spy”. Fostul iubit al Andreei Raicu, căci după despărţirea de vedetă a început cu adevărat cariera de playboy a lui Tecău- venise pe 24 septembrie la o petrecere şi căuta compania Cristinei Mutu, cunoscută mai ales în cercurile mondene drept ”Mutulica”. S-au simţit bine, au râs, au glumit, ba chiar au dansat lasciv minute în şir, iar povestea de dragoste era gata-gata să se infiripe între ei. A intervenit însă o amică, ”Rubensiana”, soţia fostului fotbalist Vlad Munteanu, care i-a prezentat o altă tânără, Ioana Voicu, nimeni alta decât fiica politicianului Mădălin Voicu. Orbit de celebritatea tatălui, sau de frumuseţea fiicei sale, tenismenul-playboy şi-a pierdut interesul pentru ”Mutulica” şi a marşat la Ioana Voicu, cei doi petrecându-şi împreună restul serii, chiar şi după ce au plecat de la petrecere. Manevrele de Donjuan ale lui Tecău au fost imortalizate, atunci pas cu pas, în ”Spy”!
Situaţia nu a rămas însă aşa, pentru că la nici două sptămâni, CANCAN.ro l-a regăsit pe Tecău, într-o altă ipostază! Dacă este să analizăm circumstanţele, tenismenul playboy pare să fi pus la cale o întâlnire ”de grup”, pentru a reintra în graţiile Cristinei Mutu, şi vom explica imediat de ce!
Tecău a venit într-im mall bucureştean, la un film, în compania unor amici, un tânăr şi cu iubita lui, cu care au stat de vorbă pe holuri înainte să înceapă filmul , dar şi la coadă la floricele. Surpriză însă! La acelaşi film, în acelaşi timp şi în acelaşi loc se afla şi ”Mutulica”, şi ea cu o prietenă, Alexandra Tudose, şi cu iubitul ei. Aparent, un double-date în toată regula, pentru că singurii ”necuplaţi” erau chiar ”Mutulica” şi Tecău.
Imaginile sunt însă clare, pentru că se vede cu ochiul liber cum tenismenul-playboy încearcă să recâştige ce a pierdut, adică să reintre în graţiile Cristinei, pe care o abordează subtil la coada de la…floricele! Cel mai probabil, lui Tecău i-a trebuit ceva timp se realizeze cât de tare a greşit în faţa ei şi acum a încercat să dreagă busiocul…şi se pare că i-a cam ieşit, pentru că toţi şase s-au simţit foarte bine la film, iar după… asta numai Tecău şi ”Mutulica” ştiu ce au făcut… (Gabriel Niculescu)