Daniel Ghiță – „The Savage Samurai”, așa cum i se mai spune în lumea luptătorilor – a debutat în 1999, în Campionatul Mondial de Muay Thai în Bangkok, Thailanda. Are un CV impresionant în lumea dură a luptătorilor. Benjamin Adekunle Miron Adegbuyi este un alt sportiv celebru, kickboxer de origine nigeriană și luptător K1. Iar atunci când se confruntă două astfel de ”fenomene” este firesc să apară și ”scântei”. Bărbați în adevăratul înțeles al cuvântului, Daniel și Benjamin au dezgropat securea războiului, la un moment dat, iar o astfel de atitudine nu s-a tranșat în ring, ci în… instanță. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a intrat în posesia unei informații de ultimă oră referitoare la ”războiul” paradoxal pe care îl duc cei doi mari sportivi, nu sub ochii arbitrilor, ci sub ochii vigilenți ai… judecătorilor. (CITEȘTE ȘI: DANIEL GHIȚĂ RĂBUFNEȘTE ȘI ÎL ATACĂ DUR PE CĂTĂLIN MOROȘANU)
De unde a plecat această luptă în care doi sportivi de renume au ajuns să se ”lupte” în afara ringului? Benjamin Adekunle Miron Adegbuyi ar fi fost jignit – conform spuselor sale – de către celebrul Daniel Ghiță. ”Am fost în ring în timp ce alții au fost în pușcărie”, ar fi spus Daniel Ghiță, referindu-se la trecutul adversarului său.
Reacția lui Benjamin Adekunle Miron Adegbuyi a fost dură, acesta intentându-i un proces lui Daniel Ghiță. Sportivul a cerut, de altfel, și daune morale în valoare de 25.000 de euro. La rândul său, Daniel Ghiță a susținut că respectiva declarație referitoare la perioada în care adversarul său a stat în pușcărie a fost făcută în 2019, luna aprilie, după ce însuși Benny ar fi povestit unele amănunte despre lunile petrecute după gratii. (NU RATA: CĂTĂLIN MOROȘANU, PRIMA REACȚIE )
„Comentariul meu a fost făcut în aprilie 2019, în timp ce Adegbuyi însuși a povestit deja despre șederea sa în închisoare într-un program TV în ianuarie”, a declarat Daniel Ghiță.
Campionul Glory al României, Benny Adegbuyi, a fost implicat într-o bătaie – totul s-a petrecut într-un bar – în urmă cu… 10 ani. Benjamin Adegbuyi Adekunle Miron – 34 de ani -, celebrul luptător din TOP 10 în clasamente ”Glory”, a fost încarcerat pentru câteva luni. A fost acuzat și trimis în judecată, alături de câțiva prieteni, pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ulterior, luptătorul a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare, pentru primul capăt de acuzație, și la doi ani de închisoare pentru celelalte. Benny Adegbuyi avea să fie, însă, absolvit de orice vină. A fost decizia dată de Înalta Curte, în anul 2013. (CITEȘTE ȘI: SUPER-CAMPIONUL ROMÂNIEI RISCĂ SĂ FIE EXCLUS DIN CIRCUITUL GLORY!)
Scandalul a pornit de la o tânără. Iar evenimentele reprobabile s-au petrecut în discoteca din Club Yax din Câmpeni, județul Alba. Era ziua de naștere a unui tânăr care a venit în locația respectivă însoțit de prietena sa și de alți ”tovarăși”. Printre participanții la chef s-au numărat și Benny – plus amicii săi -, cei care, ceva mai târziu, aveau să declanșeze un scandal sângeros.
La ora 3 dimineața, prietena unuia dintre cei care aveau să devină inculpați a fost abordată și, așa cum reiese din informațiile obținute atunci, bruscată de o persoană din club. În sprijinul fetei, firește, a sărit chiar iubitul ei. Apoi au intervenit și amicii lui. Bărbatul care o abordase pe tânără a fugit. Extrem de nervoși, ”inculpații” le-au cerut bodyguarzilor clubului să le spună unde locuiește cel care a avut tupeul să se dea la tânără. Au refuzat. Între ei, Ioan Vasile Pui. Acesta a primit un pumn în față, de la unul dintre amicii lui Adegbuyi, dar a reușit să fugă la parter, unde era baia. A dat să se spele pe față, însă nu a mai apucat. (VEZI ȘI AICI: DANIEL GHIȚĂ ÎI RIDICULIZEAZĂ PE BENNY ADEGBUYI ȘI CĂTĂLIN MOROȘANU)
Conform informațiilor din rechizitoriul întocmit la vremea respectivă, patru bărbați, printre care și Benjamin Adekunle Miron Adegbuyi, au intrat în baie, l-au scos de acolo și l-au lovit pe bărbat. ”Au scos-o apoi pe partea vătămată din baie și au trântit-o la pământ în fața intrării în baie și i-au aplicat din nou lovituri peste corp cu pumnii și cu picioarele lăsând-o în stare de inconștiență. Apoi, înainte de a se încheia incidentul, în timp ce partea vătămată era la pământ, au venit pe rând și i-au mai aplicat câte o lovitură cu piciorul, lăsând-o inconștientă la pământ și plină de sânge”, se arată în rechizitoriu. (NU RATA: PE BENNY ADEGBUYI IL ASTEAPTA CATEVA ZILE DE FOC)
Benjamin Adegbuyi Adekunle Miron a prezentat versiunea lui referitoare la tot ce s-a întâmplat în acea noapte – dar și pe perioada anchetei -, atunci când a petrecut câteva luni în arest. ”Am fost cu un grup de prieteni la o petrecere, unde s-a iscat un scandal foarte mare. Unde eu am încercat, oarecum, să aplanez situația, dar au fost luați toți băieții cumva la grup și ulterior s-a dovedit că eu eram nevinovat. A fost un episod foarte urât, încerc să-l șterg, așa, cu buretele”, a explicat Adegbuyi, într-un interviu pentru gsp.ro. (CITEȘTE ȘI: ”PANTERA” TĂNĂSIE ÎL PROVOACĂ PE ”PITBULL” ATODIRESEI)
”Este o perioadă urâtă pentru oricine să treacă prin așa ceva. Să se gândească… tu știi că nu ai făcut nimic și să te afli în poziția respectivă. În arest încerci să te minți, să faci activități care să te țină departe de asta, dar nu reușești. La orice te gândești, mintea îți zboară, «când e procesul?»”, a mai declarat luptătorul. (VEZI ȘI AICI: DANIEL GHIȚĂ, DECLARAȚIE HALUCINANTĂ: „MIRCEA BADEA ESTE UN…”)
După ce Daniel Ghiță a făcut acea referire la perioada în care Benny Adegbuyi a stat în închisoare, acesta l-a acționat în instanță și i-a cerut daune morale pentru declarațiile pe care le-a făcut. Numai că au existat amânări trei amânări de-a lungul anului 2019.
În luna iunie – ”Tip soluție: Amână cauza”. În luna octombrie – ”Tip soluție: Amână cauza. Soluția pe scurt: în vederea audierii martorilor”. Pe data de 3 decembrie – ”Amână pronunţarea. Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 18.12.2019”. (NU RATA: ROMÂNUL SUSPECTAT CĂ A BLĂTUIT UN MECI ÎN ANGLIA E ACUZAT CĂ AR ”COMBINA” MAȘINI FURATE!)
Pe data de 18 decembrie, instanța a judecat plângerea lui Benny Adegbuyi, iar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România vă prezintă – în exclusivitate – hotărârea referitoare la această luptă atipică dintre cei doi sportivi.
”Tip soluție: Respinge cererea. Soluția pe scurt: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul ADEGBUYI Benjamin – Adekunle – Miron în contradictoriu cu pârâtul GHIŢĂ Daniel – Florin, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Ia act de precizarea pârâtului în sensul că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă”, se arată în decizia magistraților. (VEZI ȘI AICI: ”MCGREGOR” AL ROMÂNIEI A AJUNS ”BONĂ” CU NORMĂ ÎNTREAGĂ DUPĂ CE A RENUNȚAT LA LUPTELE ÎN CUȘCĂ!)
Fostul bodyguard lovit de Benny Adegbuyi și de ceilalți inculpați în procesul la care a făcut referire Daniel Ghiță – Vasile Ioan Pui – ar fi cheltuit aproximativ 530 de milioane de lei vechi, însă nu a văzut până acum aproape niciun ban. El acuză și instanța, ultima, care i-a declarat nevinovați pe unii dintre agresorii lui. ”A fost măsluire pe față! Tribunalul de la Alba i-a condamnat, Curtea de Apel i-a condamnat, Înalta Curte, de la București, a schimbat-o. Unii au fost achitați, între care și Benny”, spune Pui.
”Am câștigat, în instanță, daune de 2,5 miliarde la lei vechi. Plus alte 530 de milioane, cheltuieli de judecată și cheltuieli de spitalizare. Ăștia, bani pe care i-am dat de la mine. Nu am văzut niciun ban, de atunci, de la nimeni. Mă chinui cu un executor judecătoresc să iau câte ceva, dar… Unul îmi dă 80 de lei pe lună, că în acte e angajat cu două ore pe zi și… ”, a continuat acesta.
”Am dat 106 milioane pentru avocat, a făcut tot ce a putut, m-a ajutat foarte mult, de fapt, a câștigat, dar, uite, eu nu pot să recuperez măcar banii pe care i-am cheltuit cu judecata, cu spitalizarea, agoniseala mea. Nu mai am nimic acum. Repet, am dat 530 de milioane”, mai spune fostul bodyguard. (NU RATA: CĂTĂLIN MOROȘANU A SALVAT UN COPIL DE LA MOARTE: ”I-AM FĂCUT RESPIRAȚIE GURĂ LA GURĂ”)
Muay Thai – sau boxul thailandez – sport național thailandez, este un stil de luptă derivat din artele marțiale thailandeze, implicând doar pumnii, picioarele, coatele și genunchii. Muay Thai înseamnă, de altfel, modul de a lupta om la om – fără arme – al thailandezilor. În ultima vreme, termenul a dobândit o conotație de „sport sângeros”, „luptă brutală” sau chiar „luptă fără reguli”, lucru destul de adevărat cu mai multă vreme în urmă. Muay Thai înseamnă – depășind clișeele vehiculate în filmele de arte marțiale – cea mai complexă și completă artă a luptei om la om prin schimb de lovituri. În Thailanda el mai este denumit „arta celor 8 arme”, aceasta referindu-se la posibilitatea luptătorilor de a utiliza aproape tot ce poate fi „proiectil”, într-o luptă: pumnii, picioarele, coatele și genunchii.
Kickboxingul este un grup de arte marțiale și lupte sportive în poziție verticală, în care se utilizează lovituri cu mâinile și picioarele, dezvoltate istoric din karate, Muay Thai și boxul clasic. Kickboxingul poate fi practicat ca autoapărare, fitness general sau ca sport de contact. Kickboxingul japonez își are originile în anii 1960, iar cel american a apărut la începutul anilor 1970. Kickboxingul poate fi considerat o artă marțială hibridă, format prin combinarea elementelor din diverse stiluri tradiționale de lupte. (CITEȘTE ȘI: ACUM S-A AFLAT! CÂȚI BANI A LUAT CĂTĂLIN MOROȘANU DE LA PRO TV PENTRU A PARCIPA LA FERMA)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)