Supărat pe Dică, Bizonul îi mulţumeşte lui Gigi: „Mulţumesc patroane!”
„A fost un meci important pentru noi, dar cel mai important este că am obţinut cele trei puncte. Antrenorul mi-a explicat tactica din această partidă, m-am supărat puţin, dar a fost alegerea lui. Eu trebuie să demonstrez la fiecare antrenament că merit să joc şi trebuie să mă supun alegerilor lui. În teren intră doar 11 jucători, nu contează ce gândesc eu sau ce mă deranjează. Nu mai contează nimic acum. Îmi doresc acum să mergem cât mai departe în Europa League. Am şi un mesaj pentru domnul Becali: Mulţumesc, patroane!” , a declarat Gnohere la Telekom Sport.
De asemenea, Constantin Budescu cel care i-a dat pasa de gol la a doua reuşită a „Bizonului” a spus că în opinia sa FCSB este calificată în primăvara europeană.
„Suntem calificaţi, ne simţim foarte bine. Nu trebuie să ne relaxăm, mai avem trei meciuri, pe care trebuie să le câştigăm. Am avut un joc bun, dar am avut şi şansă, puteau să ne egaleze. Mă aşteptam să înscriem, pentru că am avut ocazii şi în prima repriză. Trei victorii sună bine. Avem maxim de puncte şi merităm asta. În campionat nu ne mai permitem să facem paşi greşiţi. În campionat multe echipe se apără şi e mai greu să marcăm. În Europa ne-au intrat toate” a spus Constantin Budescu la Telekom Sport.
Cristi P.