„Sunt un dansator mai bun decat Mccain”
ARTIST. Senatorul Barack Obama, in plin act artistic alaturi de Ellen de Generes Invitat in show-ul lui Ellen de Generes, candidatul democrat la Casa Alba, senatorul Barack Obama, a tinut sa demonstreze ca este un as pe ringul de dans. Alina Creanga La nici o saptamana de la demonstratia de hip-hop pe care fostul secretar de Stat american Colin Powel a facut-o pe scena spectacolului „Africa Rising”, desfasurat la Londra, a venit randul unui alt politician sa isi demonstreze aptitudinile de dansator. Invitat in emisiunea lui Ellen de Generes, candidatul democrat la functia de presedinte al SUA, senatorul Barack Obama, a aratat lumii intregi si mai ales sotiei lui, Michelle, ca are ritmul in sange. „Cand a fost la mine in emisiune, Michelle, sotia dumneavoastra, a declarat ca nu sunteti chiar cel mai talentat dansator pe care l-a vazut vreodata. Haideti sa ii demonstram ca se insala”, l-a invitat de Generes pe Obama, inainte de a-i ruga pe colegii din regie sa dea drumul la muzica.
Zbantuiala de 20 de secunde
Desi initial a ezitat, senatorul a sfarsit prin a-i face pe plac gazdei sale, care i s-a alaturat pentru o repriza de 20 de secunde de zbantuiala, indelung aplaudata de spectatori. „Poate ca nu sunt un dansator mai bun decat Michelle, dar, cu siguranta, sunt un dansator mai bun decat contracandidatul meu, John Mccain”, a glumit politicianul, care s-a oferit sa il numeasca pe George Clooney „ambasador acreditat in emisiunea lui Ellen”, in eventualitatea ca va castiga alegerile de luna viitoare. „Serios, l-as numi pe Clooney ambasador si ar veni mereu la emisiunea aceasta, cu o singura conditie: sa nu mai vorbim niciodata despre calitatile mele de dansator”, a adaugat Obama.
Oprah, ambasador la Londra
Prezentatoarea Oprah Winfrey ar putea fi o „optiune rationala” pentru functia de ambasador al SUA in Marea Britanie, in eventualitatea ca senatorul Barack Obama va castiga alegerile prezidentiale de luna viitoare. Afirmatia ii apartine diplomatului Peter Jay, care a detinut functia de ambasador in perioada mandatului lui Jimmy Carter, in contextul in care senatorul de Illinois isi mareste avansul in sondajele de opinie, in cursa pentru Casa Alba.