„Sunt oameni care seamănă cu Dumnezeu din timpul vieții!” Părintele Constantin Necula face declarații emoționante despre tatăl său!

Publicat: 21/04/2022 | 19:54

În apropierea Sfintelor Paști, Părintele Constantin Necula împărțășește o întâmplare ce i-a marcat existența și i-a oferit încă o lecție despre ortodoxie. Destăinuirea duhovnicului vine chiar în Săptămâna Mare, pe 23 aprilie, de la ora 19:30, în cadrul podcast-ului „Altceva cu Adrian Artene”. 

Tatăl, dar și Părintele Bria au reprezentat pentru Părintele Constantin Necula două figuri importante în evoluția și dezvoltarea sa ca om, dar și ca duhovnic. Toate dezvăluirile pot fi urmărite în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 19:00. Acest proiect a avut până acum invitați de colecție, cum ar fi Tudor GheorgheDaniel JingaIlie Năstase și Andreea Marin, iar episodul special de sărbătoare nu putea face excepție. Cei ce doresc să se aboneze la conținutul exclusiv al directorului editorial Gândul Media Network, o pot face chiar AICI.

„Sunt oameni care seamănă cu Dumnezeu din timpul vieții!”

Una dintre cele mai importante dovezi ale ortodoxiei pe care Părintele Constantin Necula a primit-o de la viață a fost în urma întâlnirii dintre tatăl lui și Prăintele Bria. Două dintre figurile importante din viața lui aveau să-l învețe cum se pot contopii oamenii complet diferiți, dacă-l au pe Sfântul Duh înăuntrul lor: „Sunt oameni care seamănă cu Dumnezeu din timpul vieții!  Părintele Bria îmi povestea, la un moment dat, că părintele Stănoaia, în ultima perioadă din viață, se forța să rămână între noi. Sufletul lui se alungea, pleca deja spre orizont, dar trupul mai rămânea un pic. Trebuie să recunosc că așa am gândit și eu când a murit părintele Bria. Recunosc că am plâns tare atunci. A fost ca o primă moarte a tatei. Tata a simțit cât am ținut la părinte, l-a și plăcut mult.

 

Podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, în care este invitat Părintele Necula, va fi difuzat sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 19, pe YouTube

(…) Eram la o conferință în Brașov și Părintele Bria a redactat documentul și știa că sunt brașovean. Nu am cerut cazare, am stat la ai mei. Într-o după-amiază, mi-a zis să îl rog pe tatăl meu să vină să stea și el cu noi, să vadă. Tata, un frizer care făcuse șapte clase, dintre care de la patru la șapte clase cu mine odată. A fost întâlnirea între cel mai mare profesor pe care îl văzusem vreodată și cel mai bun tată pe care l-am văzut vreodată.

Pentru mine asta este ortodoxia. Să-i vezi cum au stat de povești, tata fiind din Breaza și părintele din Teleajă. Deci, scurtcircuit zonal ce a fost acolo între ei. (…) M-am dat de-o parte, eram în plus. M-am bucurat și m-am odihnit văzându-i. Toată viața lui cât a mai trăit părintele Bria, m-a întrebat de soție, de tata și mama. Zicea >” 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult