„Sunt o vaca grasa”
GURMANDA. Oprah Winfrey recunoaste ca e pofticioasa si nu se poate abtine de la mancare Renumita prezentatoare americana de televiziune a luat aproape 20 de kilograme in plus in ultimii doi ani, ajungand sa cantareasca 90 de kilograme. Catalin Tivga Cea mai bogata femeie din showbizul mondial, americanca Oprah Winfrey are mari probleme cu greutatea. Prezentatoarea, in varsta de 54 de ani si care are o avere de 1,5 miliarde de dolari, a recunoscut pentru revista „O” ca are 90 de kilograme, dupa ce in anul 2006 reusise sa slabeasca 30 de kilograme, ajungand de la 102,5 la 72,5 kilograme. Oprah a dezvaluit ca are probleme cu tiroida, dar a si recunoscut ca este foarte pofticioasa si cu greu se poate abtine sa nu manance tot ce-si doreste. „Imi este jena de cum arat si sunt foarte suparata pe mine. Ma simt penibil pentru ca arat ca o vaca grasa. Nu imi vine sa cred ca, dupa atatia ani in care am adunat multe cunostinte in acest domeniu, inca mai am probleme cu greutatea. Ma uit la fotografiile cu mine cand eram slaba si ma intreb cum de am ajuns din nou obeza”, a povestit Oprah.
Nu mai incape in rochiile de gala
De asemenea, moderatoarea emisiunii „The Oprah Winfrey show” este foarte suparata ca nu mai poate imbraca niciuna dintre tinutele sale preferate. „De cand m-am ingrasat, toate hainele care imi placeau foarte multe zac in sifonier. Mi-am cumparat o rochie foarte eleganta, pe care vroiam sa o imbrac la ceremonia de investitura a lui Barack Obama, insa acum plesneste pe mine. Este ingrozitor”, a adaugat Oprah, un admirator infocat al noului presedinte ales al SUA, pe care l-a sustinut pe toata durata campaniei electorale.