Sunt căsătoriți de numai nouă ani, însă cancerul i-a îndepărtat: „Soțul meu refuză să mai aibă relații intime cu mine”
O femeie se adresează rubricii săptămânale a publicației The Guardian cu o problemă ce îi afecteazaă viața amoroasă: „Am 38 de ani și sunt căsătorită de nouă ani. Soțul meu și cu mine nu mai facem sex de cel puțin 12-18 luni, nu mai există nici măcar cea mai mică atingere. El a refuzat întotdeauna să vorbească despre viața noastră sexuală și a făcut clar faptul că eu nu am cum să îi cer acest lucru, puteam face sex doar când și unde iniția el actul. Am avut cancer la sân în 2016 și deși sunt vindecată, el nu are nici un interes față de mine. Nu vreau să trăiesc așa, într-o căsnicie fără sex în care dragostea scade pe zi ce trece. Nu am luptat cu cancerul pentru asta.”
Pamela, specialista în relații sexuale răspunde: „Aveți dreptul să cereți ceea ce aveți nevoie și aveți dreptul să vă discutați pe deplin frustrarea și dorință de schimbare. Chiar dacă răspunsul este „nu”, măcar ați știi că ați încercat să vă exprimați sentimentele și ați aflat mai multe despre partener. În acel moment veți fi într-o poziție mai bună de a lua o decizie în cunoștință de cauză cu privire la viitor. Având în vedere rigiditatea soțului dvs, s-ar putea să răspundă cel mai bine la o solicitare foarte detaliată, cum ar fi cererea exactă a actului sexual, frecvența pe care vi-o doriți (o dată pe săptămană?) și solicitarea de informații despre felul în care ați putea să îl faceți să aibă chef. Totuși dezechilibrul de putere din viața sexuală cu el luând toate deciziile fi o reflexie a relației dvs. în general și asta este o problemă majoră. Vă simțiți neputincioasă și lipsită de putere ceea ce vă face să fiți plină de resentimente, iar asta pur și simplu nu e corect. Înțeleg că sexul este foarte important pentru dumneavoastră. Vă rog să recunoașteți că și sentimentele și nevoile dvs. sunt importante. Dacă nu puteți ieși din acest impas, căutați ajutor. De asemenea, trebuie să știți că bărbații pot impune reguli rigide în ceea ce privește sexul deoarece pot avea o tulburare sexuală, cum ar fi o dificultate erectilă. Dacă acest lucru este valabil pentru soț, ar fi foarte important să aflați acest lucru și să îl ajutați să primească tratament. Odată ce se simte mai încrezător în capacitatea sa de a avea și a menține o erecție, poate va fi mai receptiv la inițierea actului sexual.”