Marius Şumudică, antrenorul principal al CFR Cluj, a declarat că este muțumit de victoria cu 2-0 bifată cu Lincoln de elvii săi în manșa secundă a turului doi preliminar al Champions League.
Tehnicianul a recunoscut că deși suporterii se așteptau la o victorie mai concludentă, adversarii s-au ridicat la un nivel de joc foarte bun.
„Sunt fericit că am îndeplinit primul obiectiv şi anume calificarea în grupele Conference League. Am întâlnit o echipă bună, chiar dacă toată lumea se gândeşte că este din Gibraltar… dar are jucători din liga a doua sau a treia din Spania, jucători care au calitate. Această echipă va juca în turul 3 din Europa League şi şi-a asigurat play-off-ul de Conference League, unde eu cred că are şanse. S-a văzut şi azi că Lincoln are calitate, a ajuns de câteva ori periculos la poarta noastră. Sunt bucuros că nu am luat gol. Am văzut şi eu o oarecare linişte în jocul echipei mele pentru că nu am forţat foarte mult, am stat la adăpostul acelui 2-1 din deplasare. E greu să motivezi echipa, nu putem să ne batem cu pumnul în piept acum că trebuia să dăm 5-6-7 goluri. Importantă este calificarea şi că am câştigat cu 2-0. Mă bucur că am ieşit sănătoşi de pe teren, ceea ce e iar foarte important”, a decarat Marius Șumudică, antrenorul principal al CFR Cluj.
După 2-1 în Gibraltar, campioana României s-a impus pe teren propriu prin golurile reuşite de Mike Cestor (min. 18) şi Runar Mar Sigurjonsson (min. 58), având asigurată cel puţin accederea în grupele Europa Conference League.
În turul al treilea preliminar al competiției, campioana României va juca cu Young Boys Berna, elvețienii trecând de Slovan Bratislava după 0-0 și 3-2. Şumudică susţine că în această fază îşi va pregăti în alt mod echipa.
„În turul următor vom pregăti altfel meciul, ne vom închide şi noi mai bine, nu vor mai fi atâtea situaţii pentru adversari, pentru că azi toată lumea a vrut să joace decisiv, să marcheze. Cred că se joacă şi avem şanse 50-50% să mergem spre grupele Europa League”, a afirmat Șumi.