Şumi, cu pantalonii rupţi, dar pe cai mari în Turcia!
Golul egalizator al formaţiei lui Marius Şumudică, la care Silviu Lung jr. a fost titular, a venit în minutul 90+6.
Reuşita din extremis a lui Gyan a declanşat nebunia în tabăra lui Kayserispor: Şumudică s-a aruncat pe gazon, imediat s-a format un meleu, iar tehnicianul s-a ales cu pantalonii rupţi!
„Aş vrea să-i felicit pe jucători pentru că au revenit de la 1-3, nu s-au certat între ei, au fost încrezători. Am obţinut un rezultat bun, meritam acest punct, cred că e unul dintre cele mai bune meciuri jucate de echipa mea până acum. Îmi amintesc că am venit aici în urmă cu cinci ani cu Vaslui şi am remizat, 1-1. Acum mi-am distrus şi pantalonii, mi s-au rupt când ne-am bucurat în prelungiri. Un jucător m-a împins, m-am rănit la genunchi şi am şi o gaură în pantaloni acum. Şi Mourinho se manifestă la fel când simte că echipa lui e dezavantajată. Eu am inima mai mare şi sunt vulcanic”, a declarat Marius Şumudică la finalul meciului.
În urma punctului smuls în extremis pe „Şükrü Saracoğlu” din Istanbul, Kayserispor se află pe locul 4 în Super Lig cu 18 puncte, la egalitate cu Beşiktaş, formaţie care se află pe locul 3. Pe primul loc în prima ligă din Turcia se află Galatasaray cu 23 de puncte în timp ce pe locul secund după zece runde este Basaksehir.
Cristi P.