În această vară, costurile vacanței au depășit așteptările turiștilor, iar surpriza a fost cu atât mai mare cu cât au devenit conștienți de impactul financiar al călătoriilor internaționale în contextul actual. Chiar dacă Grecia rămâne una dintre cele mai atrăgătoare locații de vacanță pentru români, prețurile pentru cazare, mese și activități turistice au crescut considerabil în ultimul timp.
O familie de români a fost profund surprinsă de suma considerabilă pe care a cheltuit-o pentru o vacanță de 9 zile în Grecia, destinație preferată de peste 11 ani. Deși au vizitat frecvent această destinație și se așteptau la costuri destul de ridicate, niciodată nu au plătit atât de mult ca în acest an.
Citește și: IREAL CÂT A PLĂTIT UN CLIENT PENTRU UN PAHAR CU BERE, LA O PISCINĂ DIN CLUJ. A FĂCUT POZĂ NOTEI DE PLATĂ
Cât au putut să plătească o familie de români pentru o vacanță în Grecia
O familie din România se plânge de costurile ridicate și lipsa de ospitalitate din Sithonia, Grecia. Formată din doi adulți și un copil de 6 ani, a fost dezamăgită de vacanța petrecută în Sithonia, în această vară. După 9 zile petrecute în stațiunea grecească, familia a ajuns la concluzia că a cheltuit aproximativ 2900 de euro, o sumă considerabilă pentru o destinație foarte vizitată de turiștii români.
Familia a ales să călătorească cu mașina personală și a rezervat o cazare de 3 stele, cu mic dejun inclus. Cu toate acestea, cheltuielile nu s-au limitat la drum și cazare. Mesele luate la diferite taverne au fost o sursă de frustrare, deoarece familia a fost refuzată de 4-5 ori pe motiv că nu mai erau locuri disponibile, deși erau locuri vizibile pentru alți clienți.
”Dupa 11 ani de concedii anuale in Grecia cred ca vom lua o pauza. Anul acesta preturile parca au luat-o razna si serviciile au fost average(mediocre). Toata cheltuiala 2 adulti si un copil de 6 ani: cu transport personal, cazare pe Sithonia 9 nopti la 3 stele cu mic dejun subtire inclus si cu restul de mese la taverne si cheltuieli banale, nimic exagerat, dupa ce am tras linie: 2900 de euro. Iar experienta si ospitalitatea nu a fost cine stie ce.
Am fost refuzati in aceste 9 zile de 4-5 taverne la cina pe motivul ca nu avem rezervare desi 6-7 mese libere usor vizibile. Dezamagitor si regretabil pt noi care eram mari iubitori de Grecia”, a transmis românul pe un grup de Facebook,
Pe lângă aceste inconveniente, familia a menționat și că atmosfera din Sithonia și ospitalitatea localnicilor nu au fost pe măsura așteptărilor lor. După întoarcerea acasă, familia a realizat că suma totală cheltuită pentru vacanța de 9 zile a fost de 2900 de euro, iar impresiile generale au fost amestecate, cu accent pe nemulțumirile legate de costurile și serviciile întâmpinate.
„Cu același sentiment ne-am întors și noi din acest concediu, noi mergem de 27 ani în Grecia , câteodată și de 2 ori pe an . Anul acesta dezamăgitor , totul super comercial, nu sunt empatici, reconfigurăm vacanțele . Și da , Spania este în topul preferințelor de anul viitor!”, „Nu știu, dar cam mult aproape 350 de euro pe zi cazare și mâncare”, „Scump. Așa este.”, sunt doar câteva comentariile internauților la postarea de pe Facebook.