Cătălin Măruță și Andra formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbizul românesc. Ei sunt căsătoriți de 15 ani și au împreună doi copii, pe David și Eva. Prezentatorul TV și soția sa fac totul pentru copiii lor, iar pentru ca ei să aibă parte de o educație aleasă cheltuiesc o mică avere. Citiți în continuare câți bani plătesc Andra și Cătălin Măruță pentru fiecare an școlar al celor doi copii.
Cătălin Măruță și Andra sunt împreună de aproape două decenii și au doi copii, pe David, care are 11 ani și pe Eva, de 7 ani. În ciuda faptului că au vârste fragede, cei doi copii le calcă pe urme celebrilor părinți, ei bucurându-se, deja, de mare succes pe rețelele de socializare.
Cătălin Măruță și soția sa știu foarte bine că educația este extrem de importantă pentru viitorul celor doi copii ai lor. Astfel, ei au ales ca David și Eva să învețe la Cambrige School of Bucharest, o unitate privată de învățământ. Având în vedere că este o școală exclusivistă, taxele nu sunt deloc mici. Mai exact, taxa de înscriere este de 1.150 de euro, în timp ce taxele anuale pot ajunge până la 14.450 de euro. Pe site-ul instituției se arată că taxa anuală include asigurarea elevilor, asistență academică și biblioteca digitală, însă cărțile, uniformele, transportul și cateringul nu sunt incluse în acești bani, acestea achitându-se separat. Cum ambii copii studiază la aceeași școală, Cătălin Măruță și Andra sunt nevoiți să scoată anual din buzunar o mică avere.
Cătălin Măruță și Andra s-au cunoscut în anul 2005, în cadrul emisiunii pe care prezentatorul o modera atunci la TVR, Tonomatul DP2. Pe atunci, Andra avea vârsta de 19 ani. Cu siguranță, nu a fost dragoste la prima vedere, așa cum mărturisea jurata de la Românii au talent, în urmă cu ani buni. Andra a dezvăluit că la început nu l-a plăcut pe Cătălin, mai ales că acesta avea părul lung. Ulterior, după ce el s-a tuns, cântăreața a început să-l vadă cu alți ochi, iar între ei s-a înfiripat o poveste dragoste.
„Ne-am văzut pentru prima dată la el în emisiune. Eram amici. Nu-l vedeam atunci ca pe bărbatul cu care mi-aș petrece toată viața, mai ales că avea părul lung. Nu mi-a plăcut deloc. Când s-a tuns, am început să îl privesc cu alți ochi”, declara Andra în urmă cu ceva timp.