Adrian Minune, unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică de petrecere, a dezvăluit că 60.000 de dolari este cea mai mare sumă de bani pe care a primit-o după un eveniment. Petrecerea a avut loc în Statele Unite ale Americii, în 2002.
Adrian Minune a fost invitat la Kanal D, iar în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, ocazie cu care manelistul a vorbit despre cea mai mare sumă de bani pe care a încasat-o după o reprezentație.
“A fost în America, în 2002, 60.000 de dolari”, a răspuns, cu sinceritate, Adrian Minune.
“Eu întotdeauna am cheltuit mai mult decât am câștigat, dar niciodată nu am făcut un milion de euro”, a mai precizat Adrian Minune.
De asemenea, în cadrul emisiunii de la Kanal D, Adrian Minune a vorbit și despre averea sa, mărturisind că sumele vehiculate în presă nu sunt reale.
“Averea mea sunt cei trei copii. Referitor la evaluarea în presă e o minciună. Cea mai mare sumă pe care am câștigat-o a fost de la un teren, unde am fost trei asociați, ne-am luat împreună 1,5 milioane de euro, adică 500.000 fiecare. Am terenuri, da!”, a fost răspunsul lui Adrian Minune, care nu a vrut să dea alte amănunte despre averea sa.
Născut pe 24 septembrie 1974, în comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, Adrian Simionescu este un celebru cântăreț de manele și muzică lăutărească. Adrian Copilul Minune, Adi de Vito și Adrian Minune sunt cele trei nume de scenă pe care le-a avut până în prezent. A jucat în două filme, Gadjo dilo (1997) și Furia (2002). A fost consilier local al comunei ilfovene Ștefăneștii de Jos, poziție din care a demisionat pe 20 aprilie 2011.