Olguța Berbec este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară din țară. Artista este invitată să cânte de numeroţi fani care o iubesc și are mereu un program foarte încărcat, mai ales că transmite voie bună celor din jur.
Artista are numeroase concerte și în acest an, prilej cu care își rotunjește veniturile destul de mult. Dacă îți dorești ca la nunta ta sau la aniversarea ta să îți cânte frumoasa artistă, vei fi nevoit să scoți din buzunare nu mai puțin de 5000 de euro, suma putând ajunge până la 10.000 de euro. Însă, în funcție de locație, artista poate cere și transport, cazare și masă.
În cadrul unui interviu pentru revista Taifasuri, Olguța Berbec a vorbit, printre altele, și despre studiile pe care le deține. Cântăreața de muzică populară a terminat Liceul de Matematică-Fizică, apoi a absolvit Facultatea de Științe Economice. De asemenea, artista a urmat un Master în Management. În cel de-al doilea an de facultate, Olguța Berbec a ales să urmeze Școala Populară de Arte.
”În anul întâi de facultate s-a întâmplat. Eu am terminat liceul de matematică-fizică, Facultatea de științe economice și am și un master în management. Școala populară de arte am început-o în anul doi de facultate, la clasa doamnei Emilia Drăgotoiu Nanu, un excelent pedagog. Domniei sale îi datorez enorm pentru că mi-a fost și îmi este și acum mentor și părinte”, a spus artista.
De asemenea, artista deține o colecție impresionantă de costume populare. Are peste 70 de astfel de piese vestimentare.
Sursă foto: Youtube