Suceveanul care și-a pierdut soția și doi dintre copii în accidentul grav din Bacău va primi un ajutor de urgență de 25.000 de lei

Publicat: 27/07/2021 | 13:25
sursa FOTO: Facebook

Consiliul Local Suceava se întrunește, marți, în ședință de îndată pentru a aproba acordarea unui ajutor de urgență de 25.000 de lei lui Florin Huluță care a fost implicat în accidentul de duminică din Bacău și și-a pierdut soția și doi dintre copii.

Maşina în care se afla familia din Suceava a fost lovită violent de un microbuz care a intrat pe contrasens. Aceștia se întorceau la cei dragi din Anglia, acolo unde locuiau și munceau. În urma impactului violent, şapte persoane și-au pierdut viața. Florin Huluță și-a pierdut într-o clipă soția și doi dintre copilași, o fetiță în vârstă de trei luni și un băiețel în vârstă de șapte ani.

Florin Huluță și celălalt fiu al său, în vârstă de patru ani, au supraviețuit accidentului și au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Județean Bacău. Bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale și are multiple contuzii la nivelul toracelui, a membrelor superioare și inferioare, precum și a organelor interne în speță un rinichi, iar fiul acestuia, a suferit răni ușoare și este în prezent sedat.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a decis să-i ofere un ajutor pentru înmormântare, în valoare de 25.000 de lei: „Având în vedere situația de necesitate cauzată de accidentul care a avut loc, nevoile speciale constatate sunt de natură financiară, deoarece familia Hulută nu poate suporta costurile suplimentare legate de înmormântarea celor trei membri ai familiei, precum și costurile legate de starea de sănătate a domnului Huluță Florin lezată grav prin producerea accidentului, și a fiului Huluță Matei – Alexandru, internați la Spitalul Județean Bacău”, menționează primarul, potrivit newsbucovina.ro.

De asemenea, sucevenii stabiliţi în Londra au pornit o strângere de fonduri reuşind să adune în mai puţin de 24 de ore aproape 10.000 de lire.