SUA se pregătește pentru valul doi al pandemiei de coronavirus. Milioane de doze de vaccin vor ajunge în farmacii
În Statele Unite ale Americii, lanțurile farmaceutice se pregătesc să distribuie, în următoarea perioadă, împotriva gripei înainte de luna octombrie, pentru a reduce numărul celor care se vor îmbolnăvi de gripă atunci când se așteaptă un al doilea val de infecții cu Covid.
Concret, CVS Health Corp (CVS.N), unul dintre cei mai mari coloși farmaceutici din SUA, a anunțat că lucrează pentru a se asigura că pe piață va exista un număr suficient de vaccinuri, pentru cei care vor dori să se protejeze de gripă, în sezonul rece.
Un alt lanț farmaceutic, Rite Aid Corp (RAD.N), a cerut cu peste 40 la sută mai multe doze de vaccin antigripal pentru a face față cererii.
60% dintre americani vor să se vaccineze
Conform unui sondaj realizat de englezii de la Reuters, în colaborare cu Ipsos, pe un eșantion de 4.428 de americani, 60 la sută dintre aceștia au declarat că doresc să se vaccineze, în toamna acestul an, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de alți ani, când mai puțin de jumătate dintre americani se vaccinau.
Chiar dacă un vaccin antigripal nu protejează față de Covid-19, medicii susțin că oamenii trebuie să se vaccineze pentru a preveni o aglomerare a spitalelor în sezonul rece, ca urmare a creșterii numărului de bolnavi de gripă, dar și de Covid-19.
„Ne aflăm în fața unui dublu asalt, în această toamnă și iarnă, al gripei și coronavirusului. Pentru gripă putem face ceva, pentru a o preîntâmpina”, a declarat un expert de la centrul medical al Universității Vanderbilt, anunță Reuters.
Potrivit specialiștilor, anul trecut s-au produs aproape 170 de milioane de doze de vaccin antigripal, numărul spitalizărilor ridicându-se la 740.000, în timp ce numărul deceselor a ajuns la 62.000, în sezonul 2019-2020.
Robert Redfield, directorul Centrului american pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC), a declarat că o combinație între gripă și COVID-19 ar putea însemna un bilanț al morților mult mai mare decât cel al pandemiei de coronavirus, din această primăvară.
Imagine de Liz Masoner de la Pixabay