Studiu îngrijorător! Noul coronavirus a suferit mutații, iar tulpina din Europa e mult mai contagioasă în prezent
Un studiu realizat recent cutremură tot mapamondul. Potrivit specialiștilor, noul coronavirus a suferit mutaţii, iar tulpina care circulă în prezent, pe continent dar şi peste Ocean, ar fi mult mai contagioasă.
Studiul a fost făcut în Los Alamos, New Mexico. O echipă de cercetători a descoperit că virusul a suferit mutații și în loc să imunizeze supravieuitorii, îi face mult mai vulnerabili la reinfectare.
„Suntem îngrijoraţi că mutaţia produsă în această nouă formă a virusului va fi o problemă pentru vaccinurile actuale”, au spus aceștia.
Mai mult, cercetările de până acum pentru un vaccin împotriva coronavirusului ar putea fi în zadar.
CITEȘTE ȘI: COVID-19. Numărul deceselor din Italia se apropie de 30.000. Care e bilanțul ultimelor
Bazat pe analiza computerizată, studiul este contestat şi de cercetători din alte ţări. Chiar autorii lui recunosc că este nevoie ca cercetarea să fie aprofundată. Mutaţia poate, însă, periclita munca celor care caută un vaccin împotriva coronavirusului. Cei mai mulţi cercetători folosesc o secvenţă a virusului izolată la începutul pandemiei, în China.