Studentii de la Arte s-au lansat in afaceri
In luna iulie, Stefana Maior a facut echipa cu cinci colegi. Erau hotarati sa lanseze un nou brand, „Royal Junkie”. „Suntem niste tineri creativi, umblam intr-o societate schimbatoare, asa ca am vrut sa formam o imagine care se adapteaza oricarui mediu. Hainele noastre se adreseaza oamenilor spontani, sinceri, nonconformisti”, ne-a declarat Stefana, care este studenta in anul 2. Ea ne-a povestit cum a decurs acest proiect, de la schite pana la hainele expuse la vanzare pe umerase: „Am vrut sa confectionam haine pentru toate momentele zilei si care sa poata fi purtate si pe strada, dar si la un eveniment. Dupa ce am realizat schitele si am cumparat materialele adecvate de la diferite depozite, am apelat la un croitor, care sa le dea o forma finala. Am confectionat, in medie, cate un produs pe zi”. Totul a fost facut cu cheltuiala proprie. Doi dintre designeri lucreaza, iar restul au avut bani de la parinti, din economii sau din hainele pe care le-au facut pentru prieteni, insa ei spun ca nu partea financiara a fost importanta, ci pasiunea si ambitia de a face ceva pe termen lung. Hainele din colectia abia lansata se gasesc deja intr-un magazin din Capitala, la preturi intre 200 si 500 de lei.