Studenții care pot primi 200 de lei de la universități, dar nu cunosc informația. Ce condiție se cere

Publicat: 23/10/2024 | 17:06
Studenții care pot primi 200 de lei de la universități /Foto: Pixabay

Vești bune vin pentru studenții care nu prind un loc la cămin și sunt nevoiți să stea în chirie. Aceștia ar putea să primească peste 200 de lei lunar din partea universităților, sumă care ar trebui să îi ajute la plata chiriei. Această măsură este în vigoare de câțiva ani, însă nu mulți sunt cei care știu de ea și care beneficiază de bani. Ce trebui să facă studenții pentru a intra în posesia celor 200 de lei. 

Până acum, eligibil erau numai studenții ai căror părinți au venituri scăzute. Însă, potrivit unui ordin de ministru aflat în dezbatere publică, de anul viitor ar putea beneficia toți studenții care nu prind loc la cămin de acești bani. Iar pentru a intra în posesia lor trebuie să notifice instituția de învățământ de care aparțin.

(CITEȘTE ȘI: Chirii colosale la deschiderea anului universitar. Cât plătesc studenții pentru 2 camere)

Studenții care pot primi 200 de lei de la universități

Așa cum spuneam, potrivit unui ordin de ministru aflat în dezbatere publică, de anul viitor ar putea beneficia toți studenții care nu prind loc la cămin de banii oferiți pentru chirie. Pentru a intra în posesia subvenției pentru chirie, studenții trebuie să notifice, în scris, la începutul anului universitar, instituția de învățământ în care sunt înmatriculați și să atașeze o copie a contractului de închiriere, cu dovada de înregistrare de la Direcția de Taxe și Impozite Locale.

Cei care fac acest lucru ar trebui să primească 224 de lei pe lună, timp de 10 luni. Acești bani ar trebui să îi ajute la plata chiriei sau a utilităților. Deși suma este una derizorie în comparație cu prețurile chiriilor, orice sumă este bine venită, spun studenții.

De exemplu, la Universitatea de Vest din Timișoara sunt 3.000 de locuri de cazare în căminele studențești, dar numărul de solicitări se apropie de 5.000. Așa că mulți studenți ajung să stea în chirie. Până acum niciunul dintre acești studenți nu a depus cerere să beneficieze de subvenția de cazare de la stat.

„Este o birocrație în plus pentru studenți, deși, dacă stăm să ne gândim, 224 de lei pe lună, dacă se strâng patru studenți într-un apartament, devine o sumă cu care pot să își asigure utilitățile, poate”, spune Vlad Petcu, director administrativ adjunct Universitatea de Vest, potrivit stirileprotv.ro.

De asemenea, ordinul de ministru mai reglementează și subvențiile pe care le pot primi universitățile pentru funcționarea cantinelor, astfel încât tinerii să dea cât mai puțini bani pentru masă. La Universitatea Politehnica Timișoara, de exemplu, există deja meniuri preferențiale, care costă doar 15 lei.

(VEZI ȘI: O americancă stabilită în România nu vrea să se mai întoarcă în SUA. De ce e mai bine la noi în țară: „Mă simt în siguranță”)

This browser does not support the video element.