Strugurel Lingurar a strâns zeci mii de fani pe reţelele sociale după ce a transmis live-uri în ipostaze riscante – conducând atât de beat încât vomită sau rulând cu o viteză foarte mare. La începutul anului trecut, românul stabilit în Irlanda a postat o filmare de peste 30 de minute realizată pe o plajă din Meath. La început a putut fi văzut cum consumă alcool, apoi a aruncat în mare cheile maşinii, un Mercedes din 2007. Într-un final, Strugurel a stgropit autoturismul cu o substanţă inflamabilă, a improvizat un fitil şi a dat foc autoturismului.
Dar iată că ”aventurile” lui Strugurel Lingurar nu s-au încheiat, acesta intrând acum în conflict cu interlopul Simone din țara noastră, cel care – în mediul online – nu avea adversar. Iată că totul se schimbă cu rapiditate, iar Simone a fost luat în colimator de ”faimosul” Strugurel. Nu sunt cunoscute, încă, toate detaliile acestei ”afaceri”, însă din informațiile apărute în mass-media ar fi vorba despre amenințări. Iar interlopul Simone n-a stat pe gânduri și s-a dus glonț la Parchet, acolo unde a depus o plângere – potrivit spynews.ro -, așa că Strugurel Lingurar trebuie să ofere explicații oficiale pe data de 23 martie.
După ce și-a incendiat mașina, Strugurel Lingurar şi-a recunoscut vina în faţa instanţei, dar a oferit o explicaţie șocantă. Avocatul său a declarat că românul avea o relaţie extraconjugală în cursul căreia s-a întâlnit de mai multe ori cu amanta. Iar întâlnirile amoroase se desfășurau chiar în respectivul autoturism, un Mercedes cumpărat la mâna a doua cu 4.000 de euro. După ce relaţia a fost dată în vileag, Strugurel a distrus maşina tocmai pentru a-i arăta soţiei sale că regretă ce a făcut, a mai spus apărătorul său, potrivit stirileprotv.ro.
La data respectivă, tribunalul din Drogheda l-a amendat pe Strugurel Lingurar cu 400 de lire pentru gestul său teribilist, acesta fiind obligat – de altfel – să achite și costul ridicării mașinii incendiate, respectiv 160 de lire.