Joi, 27 iulie 2023, Constantin Popovici a câștigat medalia de aur în proba de sărituri de la mare înălțime din cadrul Campionatului Mondial de Natație de la Fukuoka. După această performanță deosebită, el a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut, de-a lungul timpului, pentru a ajunge la acest nivel. Cu acest prilej, Popovici a tras un semnal de alarmă în privința lipsei de implicare a autorităților din țara noastră față de acest sport.
După ce David Popovici a ratat podiumul în finala probei de 200 de metri liber, alți doi sportivi români au strălucit la Campionatul Mondial de Natație de la Fukuoka. Este vorba despre Constantin Popovici și Cătălin Preda, care au câștigat medaliile de aur, respectiv argint, în proba de sărituri de la mare înălțime. Acestea sunt primele medalii obținute de sportivii noștri în cadrul competiției din Japonia.
(VEZI ȘI: Pe cine dă vina David Popovici după ce a ratat podiumul în Japonia. „A fost groaznic”)
Joi dimineață, Constantin Popovici și Cătălin Preda au dominat proba de sărituri de la mare înălțime din cadrul Campionatului Mondial de Natație de la Fukuoka. Cei doi români au sărit de pe platforme situate la 27 de metri deasupra bazinului, execuțiile lor fiind punctate de un juriu format din 5 experți. După cele patru sărituri, Constantin Popovici a contabilizat un punctaj total de 472.80 de puncte, el câștigând medalia de aur. Pe treapta a doua a podiumului s-a clasat Cătălin Preda, care a fost notat cu 438.45. Medalia de bronz a fost câștigată de francezul Gary Hunt, cu 426.30 de puncte.
Constantin Popovici și Cătălin Preda au confirmat, astfel, performanțele obținute anul trecut la Campionatul European de la Roma, unde au terminat tot pe primele două locuri în proba de sărituri de la mare înălțime.
După ce a realizat această nouă performanță incredibilă, Constantin Popovici nu și-a mai putut ascunde nemulțumirea față de lipsa de interes din țara noastră pentru acest sport. Campionul mondial a dezvăluit că de cele mai multe ori s-a antrenat singur, pe propria cheltuială, neprimind niciun ajutor din partea statului român. Popovici a subliniat totodată câte sacrificii a făcut, de-a lungul anilor, pentru a ajunge la nivelul actual. În plus, el este convins că dacă în România s-ar investi mai mult în natație, am avea mult mai mulți campioni europeni, mondiali și olimpici.
„Sunt țări care recunosc acest sport ca un sport de viitor, probabil care va ajunge și unul olimpic. În SUA și Canada sunt bazine speciale pentru asta. Ei investesc pentru că știu că va fi un sport olimpic și vor fi gata să ia medalii.
În ale țări, interesul e aproape zero. În România e puțin interes, ar trebui mai mult, pentru că avem cei mai buni săritori din lume. E puțin trist că ești singur. Eu m-am antrenat de multe ori singur, pe cheltuiala mea. Ei vor să ieși campion mondial, dar nu prea se dau bani. Mai sunt și alte sporturi, precum săriturile în apă.
Dacă s-ar investi mai mult, poate am ajunge unde am fost odată. Eu am fost pe locul 8 în lume, în 2008. M-am lăsat în 2011 din cauza asta, apoi am revenit în 2018. Am revenit de plăcere. Eu fac asta pentru mine. De asta am investit banii mei, pe care i-am câștigat cu oase rupte. Nu aștept de la nimeni să facă ceva pentru mine, că s-ar putea să aștept mult și bine”, a declarat Constantin Popovici.
(CITEȘTE ȘI: Aur pentru România la Fukuoka! Sportivii noștri strălucesc la Campionatul Mondial)