Cristian Țopescu este internat la Spitalul Elias, din Capitală, suferind de mai multe afecțiuni cornice. Fiica sa, și ea realizatoare de emisiuni, a scris un mesaj de susținere pentru părintele ei. Aceasta și-a încurajat tatăl, cerându-i să lupte cu boala.
„Tatăl meu luptă, este un luptător. Toată viața am auzit de la el, de câte ori aveam vreo deznădejde: viața e o luptă, deci te luptă! Și acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona! Asta îi spun si eu acum, când mă înțelege, dar nu-mi poate răspunde: Ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult!”, este mesajul Cristinei Țopescu.
„Mă rog să mai aibă puterea să lupte și vă mulțumesc din suflet celor care sunteți alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup și suflet pentru țara asta întotdeauna. Atât de mult, încât acum poate și asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, și-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru țara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească.
Și-a pus tot sufletul în ce-a făcut, acum sufletul lui e puțin obosit, dar iubirea noastră și poate și a multora dintre voi îl vor ajută să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul și le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper înca într-o minune, dragii mei, înca mai sper!”, a spus fiica jurnalistului.
Cristian Țopescu a fost adus de urgență la Spitalul Elias, din Capitală, marți. Fostul comentator sportiv suferă de mai multe afecțiuni cronice, între care și diabet.