Alexandru Huţuleac, interlopul care l-a atacat cu sabia pe agentul șef adjunct Dan Ciprian Sfichi, a adus acuzații grave la adresa Poliției, SRI și DIICOT. Traficantul de droguri susține că interceptările efectuate în dosar nu ar fi fost efectuate legal, motiv pentru care nu ar trebui acceptate ca probe în instanță. În plus, bărbatul consideră că omul legii pe care a fost la un pas să-l ucidă nu avea ce căuta în reședința lui.
Surprinzător, magistrații au ținut cont de solicitările lui Alexandru Huțuleac, iar Poliția, SRI și DIICOT trebuie să demonstreze că au acționat potrivit legii. La fel și Dan Ciprian Sfichi, cel care a fost nenorocit pe viață de temutul interlop care face parte din clanul Cordunenilor.
”Repune cauza pe rol întrucât sunt necesare lămuriri suplimentare. Se va emite adresă către PÎCCJ-DIICOT Suceava pentru a preciza dacă convorbirile și comunicările telefonice au fost interceptate, localizate și înregistrate cu ajutorul specialiștilor din cadrul SRI sau instituția anterior menționată a acordat doar sprijin tehnic prin transmiterea semnalului, având în vedere contradicțiile din adresa existentă la f. 197/198 dosar instanță. (…) Emiterea unei adrese către S.I.P.I. Suceava pentru a comunica dacă lucrătorii de poliţie care au procedat la punerea în executare a măsurilor de supraveghere aveau calitatea de poliţie judiciară. Emiterea unei adrese către D.O.S. pentru a comunica dacă lucrătorii de poliţie care au procedat la punerea în executare a măsurilor de supraveghere aveau calitatea de poliţie judiciară. (…)
Emiterea unei adrese către DIICOT ST Suceava pentru a comunica dacă, în ceea ce priveşte punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică privind înregistrările audio, video sau prin fotografiere a activităţi infracţionale ale persoanei vizate s-a realizat doar prin concursul unor persoane care au avut dotarea tehnică corespunzătoare, specializarea şi abilităţile necesare asigurării secretului operaţiunii şi să indice care erau acele persoane şi calitatea lor, iar în măsura în care acelea erau instituţii să le indice.
Emiterea unei adrese către SIPI Suceava pentru a comunica în ce au constat activităţile desfăşurate în dosarul nr. 2D/P/2011 al DIICOT – ST Suceava şi dacă lucrătorii aveau aviz de poliţie judiciară în acel moment. Emiterea unei adrese către DOS pentru a comunica în ce au constat activităţile desfăşurate în dosarul nr. 2D/P/2011 al DIICOT – ST Suceava şi dacă lucrătorii aveau aviz de poliţie judiciară în acel moment. Emiterea unei adrese către SRI pentru a comunica în ce au constat activităţile desfăşurate în dosarul nr. 2D/P/2011 al DIICOT – ST Suceava”, au stabilit magistrații, potrivit spynews.ro.
Agentul şef adjunct de poliţie Dan Ciprian Sfichi avea 35 de ani când a fost atacat cu sabia de Alexandru Huțuleac, și o vechime de 12 ani. El provine dintr-o familie de poliţişti, iar tatăl şi fratele său au urmat această carieră. Este căsătorit şi are două fetiţe minore. Era unul dintre cel mai buni angajaţi ai Inspectoratului de Poliţiei Suceava şi a fost propus în 2017 pentru salariul de excelenţă pentru merite deosebite. Cariera lui s-a încheiat brusc, iar acum este îngrijit de familie, fiind pensionat din motive medicale.