Stratul de zăpadă depășește 40 de centimetri. A nins ca-n mijlocul iernii aseară în România
Stratul de zăpadă depus în ultimele ore este de 40 de centimetri, pe alocuri ajungând și la 50 de centimetri și este viscol. Turiștii sunt sfătuiți de către salvamontiști să nu meargă la munte acum.
Șeful Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, marți că pe platoul Munților Bucegi a nins abundent, fiind și viscol.
„Stratul de zăpadă depus este de 30- 40 de centimetri, pe alocuri 50 de centimetri. Este și viscol”, a precizat Haiduc, potrivit Mediafax.
Turiștii sunt sfătuiți să nu se aventureze.
La rândul său, Radu Manta de la stația meteo Vârfu Omu a declarat că la această oră sunt minus 6 grade Celsius. Înainte de ninsoare, stratul de zăpadă de la Vârfu Omu era de 112 centimetri.
„A nins și peste noapte, dar ninge și acum. Întâi a fost lapoviță care s-a transformat în ninsoare. Ninge mai ușor acum. Pe 24 de ore am înregistrat 20,2 litri de precipitații”, a spus Manta.
Potrivit acestuia, acum pe munte este ceață, precum și sunt depuneri de chiciură, ninsoare și viscol.