Stop joc pentru Buzărnescu la Roland Garros!

Publicat: 04/06/2018 | 13:53
August 25, 2017 - Mihaela Buzarnescu in action against Mariana Duque-Marino at the 2017 US Open.
Mihaela Buzărnescu a fost învinsă clar de americanca Madison Keys, a 13-a favorită, cu 6-1, 6-4, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Buzărnescu (30 de ani, 33 WTA), cap de serie 31, aflată pentru prima oară pe tabloul principal la Roland Garros, s-a înclinat după doar 65 de minute.

Românca a jucat la nivelul său obişnuit doar în finalul meciului, însă revenirea ei a fost tardivă, iar Keys (23 ani, 13 WTA) a câştigat fără emoţii. Buzărnescu a făcut doar act de prezenţă în primele trei ghemuri ale meciului, după care a reuşit să îşi realizeze serviciul. Keys, care a servit impecabil în acest meci şi a arătat un nivel ridicat de joc, a câştigat apoi următoarele trei ghemuri, având dificultăţi doar în ultimul, în care a fructificat abia a cincea minge de set.

Mihaela a câştigat primul ghem din actul secund, dar apoi Keys a reuşit cinci ghemuri consecutive. Buzărnescu a avut o răbufnire de orgoliu la 1-5, a reuşit să ia trei ghemuri, dar în cele din urmă s-a recunoscut învinsă.

Keys a avut patru aşi, 17 winners şi 17 erori neprovocate, în timp ce Buzărnescu a comis cinci duble greşeli, a adunat 14 winners şi a comis 27 de erori neprovocate.

Buzărnescu rămâne cu un cec de 222.000 euro şi 240 de puncte WTA, dar şi cu o victorie de senzaţie în turul al treilea în faţa numărul patru mondial, ucraineanca Elina Svitolina, cu 6-3, 7-5. Buzărnescu începea anul trecut de pe locul 541 în lume, iar în urmă cu exact 12 luni se găsea pe 377. Buzărnescu are anul acesta două finale jucate, la Hobart şi Praga, jucând şi o semifinală la Strasbourg.