Stoican nu acceptă jumătăți de măsură la Dinamo: „Cine rămâne la Dinamo, trebuie să văd că mănâncă iarba aia!”
Flavius Stoican, noul antrenor al formației Dinamo București, s-a arătat încrezător în șansele de a salva echipa de la retrogradare în acest sezon.
„M-am apucat de treabă, fac programe, lot de jucători, tot. A fost surprinzător, chiar nu m-am așteptat. Am primit telefonul de la domnul Mureșan, m-a întrebat dacă vreau, i-am zis ‘da!’. După am discutat despre contract. Am semnat pe un an și jumătate. Primul lucru pentru mine e pasiunea în fotbal. Eu zic că omul sfințește locul. Că e greu, că e ușor, eu cred că pot face lucrurile să fie mai bine. Nu e ușor, dar e fotbal, trebuie să jucăm fotbal. Am fost la echipe la care am stat o perioadă bună de timp, la Iași am stat doi ani, la Dinamo un an și patru luni, am fost la o echipă de liga a doua, Viitorul Pandurii, la care am stat până aproape de final și am plecat pentru că nu mi-am îndeplinit obiectivul pe care eu l-am impus, intrarea în play-off, iar toți spuneau că sunt nebun”, a declarat Flavius Stoican, la Digi Sport Special.
Tehnicianul a spus că așteaptă ca jucătorii să aibă o cu totul altă atitudine decât cea pe care au avut-o până în prezent.
„Trebuie să-i văd pe jucători că dau totul, că-și dau sufletul pe teren, că fotbalul nu l-au uitat. O să am discuții cu ei, acum eu doar mă uit pe o listă, am discuții cu oamenii din club, despre cum s-au comportat. Dacă unul văd că nu e conectat la Dinamo, la revedere. Cine rămâne la Dinamo, trebuie să văd că mănâncă iarba aia. Eu decid cine rămâne, eu! Mi s-a spus că orice decizie se va lua, eu voi fi cel care va da ok-ul. Voi vorbi cu Filip, cu Matei, cu Torje, să-i întreb dacă vor să mai joace fotbal. Că fotbalul nu l-au uitat. Până pe 5 ianuarie voi vorbi cu jucătorii. La unii o să renunțăm înainte să-i vedem la teren. Voi lua și meciurile în care ei au jucat”, a adăugat Stoican.
După 21 de runde scurse din acest sezon competițional, Dinamo se află pe locul 15 cu 12 puncte. La reluarea campionatului, „câinii” vor juca în „Trivale” cu FC Argeș după care vor primi vizita marii rivale FCSB.