Stoican către Dică: „Băi, Nicule, jucăm și noi fotbal?!”

Publicat: 02/04/2018 | 08:28

Flavius Stoican a avut un dialog de la distanță cu Nicolae Dică în timpul jocului pe care moldovenii l-au cedat la limită pe „Național Arena”, scor 1-0 cu FCSB.

La finalul meciului, Stoican, a explicat motivele pentru care a avut acest dialog cu tehnicianul „roș-albaștrilor”.

„Dică era supărat pe mine la final din cauza tensiunilor din timpul meciului. Se mai întâmplă. Îi spuneam «Băi, Nicule, jucăm şi noi fotbal?!»”,a  declarat Stoican.

Referindu-se la prestația echipei sale, tehnicianul CSM Poli Iași s-a arătat foarte mulțumit de jocul elevilor săăi contra formației care aspiră la titlul de campioană în acest an.

„Aceşti jucători au ajuns la un nivel în care nici ei nu credeau. Jucăm bine împotriva celor mai bune echipe din România, Ne merităm locul în play-off. Nu cedăm nici când jucăm în inferioritate numerică. Sunt situaţii în timpul meciului când eşti cu nervii întinşi la maximum. Ai impresia că totul e împotriva ta. Greşelile sunt ale noastre. Important e că aceşti băieţi joacă fotbal. I-am chemat la margine pe băieţi pentru a-i motiva, le-am cerut să nu cedeze. Arbitrul mi-a spus că mă va trimite în tribune dacă voi mai ieşi în afara spaţiului tehnic. M-a avertizat, nu m-a trimis în tribună. Indiferent cu cine jucăm, trebuie să jucăm fotbal”, a mai spus Flavius Stoican.

Rezultatele etapei a III-a din play-off:

CS „U” Craiova- CFR Cluj 0-0

Astra Giurgiu-  Viitorul Constanţa 0-2

FCSB-  CSM Poli Iaşi 1-0

 

Clasament play-off:

1 FCSB 35 pct*

2 CFR Cluj   35 *

3 CS U Craiova 31*

4 Viitorul 26

5 Astra Giurgiu 22

6 CSM Poli Iaşi 20*

*)echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0,5 puncte