Știrista Pro TV, Roxana Hulpe, trece prin momente grele: „Vă mulțumesc pentru dragostea necondiționată”
Roxana Hulpe trece prin momente grele, după ce a suferit o pierdere imensă în familia ei. Știrista de la Pro TV nu și-a revenit bine după moartea bunicului ei, căci acum este nevoită să treacă printr-o altă dramă. Vedeta de televiziune a făcut o veste tristă pe rețelele de socializare, iar toți apropiații și telespectatorii care o văd pe micile ecrane, au ținut să-i fie alături.
Roxana Hulpe are, din nou, parte de clipe dificile! Prezentatoarea de la Știrile Pro TV și-a pierdut bunica, la câteva luni după moartea bunicului ei. Nici nu-și revenise bine din șoc și tristețe, căci moderatoarea s-a lovit de o altă nenorocire. Știrista traversează o perioadă foarte grea, pentru că familia ei a suferit o pierdere imensă. Aceasta a ținut să vorbească despre durerea ei și să posteze un mesaj tulburător pe rețelele de socializare.
CITEȘTE ȘI: ROXANA HULPE REVINE PE MICILE ECRANE, DUPĂ CE A NĂSCUT! CÂND ȘI UNDE O POT VEDEA TELESPECTATORII
Mesajul tulburător transmis de Roxana Hulpe
Roxana Hulpe i-a emoționat pe toți urmăritorii ei, după ce a postat un mesaj trist în care a vorbit despre copilăria ei din Copru, locul de baștină, unde a și crescut alături de bunicii ei.
„Am fost copil atât timp cât mâinile bunicilor m-au mângâiat ori de câte ori am cerut sau nici măcar n-am știut că vreau. Am fost copil până când știam că sun la Copru, chiar și-n momentele grele, iar bunica avea o vorbă bună.
Am fost copil până azi când s-a dus și ea, așa, să ne învețe încă o lecție mare: oamenii care trăiesc o viață împreună și se prețuiesc atât de tare nu pot unul fără altul. În primăvară bunicul a lăsat cel mai mare gol, bunica n-a mai vrut și n-a mai putut, a ales să-i fie aproape bunicului în împărăția lui Dumnezeu.
Când n-au mai avut putere să ne fie tot, au ales să ne vegheze tot împreună, amândoi, cum au făcut-o mereu. Așa sunt oamenii mari. Vă mulțumesc și pentru această lecție mare despre împreună și dragostea necondiționată! Dumnezeu să vă primească sufletele în lumina Lui! Cu dragoste, nepoțica voastră!”, a scris Roxana Hulpe, pe Instagram.
CITEȘTE ȘI: ROXANA HULPE A SLĂBIT 40 DE KILOGRAME DUPĂ NAȘTERE! CUM ARATĂ ÎN PREZENT VEDETA DE LA PROTV
Nu doar apropiații i-au trimis cele mai frumoase mesaje, ci și telespectatorii au ținut să-i fie alături și să-i trimită mesaje în care-și arată sprijinul.
„Ne-ai rupt cu postarea asta. Ești binecuvântată că faci parte dintr-o familie așa frumoasă! Nu toți avem norocul ăsta, cât despre ea, să te bucuri că i-ai fost nepoată și Dumnezeu să o odihnească!”, este unul dintre mesajele pe care internauții i le-au trimis.
„Dumnezeu s-o odihnească în Lumină! Condoleanțe, Rox!”, a scris altcineva.
„Ce frumoasă ești! Superbă! Cea mai frumoasă! Faci parte din elita celor mai frumoase femei din lume!”, i-a transmis altcineva.