Sâmbătă, 16 septembrie 2023, Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi, scor 2-1, în cadrul etapei a noua din Superliga. La două zile de la acest succes, clubul oltean primește o lovitură neașteptată. Laurențiu Reghecampf (47 de ani) pleacă din Bănie după doar șapte meciuri în care a stat pe banca clubului oltean. Tehnicianul a primit o ofertă de nerefuzat din Arabia Saudită.
Universitatea Craiova a început ezitant noul sezon din Superliga, iar șefii clubului au decis să-l demită pe Eugen Neagoe din funcția de antrenor principal. Pe 26 aprilie 2023, Laurențiu Reghecampf a fost adus în locul lui Neagoe. Astfel, Reghecampf a revenit pe banca oltenilor la doar un an de la plecarea din Bănie.
Revenirea lui Laurențiu Reghecampf pe banca Universității Craiova a fost de bun augur. Echipa olteană a obținut rezultate foarte bune și se află acum pe locul doi în Superliga, având 17 puncte acumulate.
În etapa cu numărul 9 din Superliga, Universitatea Craiova a câștigat pe teren propriu în fața celor de la Sepsi, scor 2-1. După acest succes important, clubul oltean primește o lovitură neașteptată. Potrivit celor de la Fanatik, Laurențiu Reghecampf va pleca din Bănie pentru a antrena din nou în Arabia Saudită. Se pare că saudiții au plătit clauza de reziliere, de 300.000 de euro, a tehnicianului român, astfel că acesta va reveni în campionatul în care a mai antrenat două echipe, și anume pe Al Hilal și Al Ahli.
Astfel, Laurențiu Reghecampf își încheie cel de al doilea mandat pe banca oltenilor. În cele șapte meciuri în care au fost conduși de Reghecampf, oltenii au obținut patru victorii, au făcut o remiză și au suferit două înfrângeri. Tehnicianul avea un contract pe doi ani cu formația din Bănie.
Laurențiu Reghecampf și-a început cariera de antrenor la FC Snagov, în anul 2009. De-a lungul timpului el le-a mai antrenat pe Gloria Bistrița, Concordia Chiajna, FCSB, Al Hilal, Litex, Al Wahda, Al Wasl, Al Ahli, Universitatea Craiova și Neftchi Baku.
Plecarea lui Laurențiu Reghecampf de la Universitatea Craiova l-a luat prin surprindere și pe fostul antrenor al echipei oltene, Eugen Neagoe. Acesta a explicat că momentan nu l-a contactata nimeni din cadrul clubului oltean pentru o eventuală revenire pe banca echipei.
„M-ați luat prin surprindere. Mă uitam la meci acum, la FC Argeș cu Unirea Dej. Nu știam că a plecat Reghe. Eu nu am vorbit cu nimeni. La ce să fiu dispus?
(n.r. – ar putea fi contactat de Universitatea Craiova) Asta e altceva. Dacă am o discuție cu cineva, pot să spun atunci. Dar dacă nu am? Sincer vă spun…”, a declarat Eugen Neagoe.