După ce s-a aflat că George Burcea a fost prins de polițiștii de la Rutieră conducând drogat la volan, în spațiul public s-a iscat o adevărată isterie! Soțul Andreei Bălan a fost extrem de blamat de oameni, dar cel care a ținut să spună cele mai dure lucruri la adresa lui a fost chiar tatăl actorului, Nelu Burcea.
Între George Burcea și tatăl său nu a existat niciodată o relație extrem de drăgăstoasă, așa cum este normal între un tată și un fiu. Cu toate acestea, cei doi au avut, de-a lungul timpului, numeroase atacuri dure unul asupra altuia, iar acum, după ce a ieșit la iveală faptul că Burcea a fost prins drogat la volan, tatăl acestuia a făcut o serie de afirmații de-a dreptul șocante.
Într-un interviu acordat pentru impact.ro, Nelu Burcea a declarat că știa sigur că fiul lui se droghează și s-a arătat a fi extrem de dezamăgit de lucrurile pe care le face acesta, mai ales ținând cont de faptul că are o familie și acest lucru ar trebui să-l facă mult mai responsabil. „Ce să zic, aveam bănuielile mele ca face asta (n.r: se droghează). Îmi pare tare rău că a ajuns să facă asta, are și el familie, copilași. Muncește mult și asta face George cu banii câștigați? Nu vreau să zic mai multe, este un subiect tare sensibil. Îmi pare rău pentru el”, a declarat Nelu Burcea, tatăl actorului, pentru sursa citată.
Mai mult, printre dezvăluirile făcute, Nelu Burcea a menționat și faptul că Andreea Bălan a fost extrem de permisivă și înțelegătoare cu derapajele pe care le-a avut soțul său, dar acesta, în ultima perioadă, a luat-o razna.
„Vă zic ce am mai auzit si eu din diferite probleme. Ei aveau de mult probleme, dar Andreea a fost foarte înțelegătoare și permisivă. Dar el parcă a luat-o razna. După ce s-a aflat astăzi (că s-a drogat), sper să vă dați seama cât adevăr este în vorbele lui despre mine”, a adăugat socrul Andreei Bălan, pentru impact.ro.