Liderul trupei Aerosmith a demonstrat ca nu exista nimic pe lumea aceasta care sa-l tina departe de fanii sai. Steven Tyler, de 63 de ani, a ramas fara doi dinti si s-a ales cu mai multe vanatai in zona ochilor si a barbiei, dupa ce, saptamana trecuta, a lesinat la dus si s-a izbit cu fata de podea, in baia camerei sale de hotel din Paraguay. Suparat ca a fost nevoit sa-si anuleze concertul din Paraguay, Tyler i-a pus pe medici sa-l trateze cat mai repede, pentru a se putea reintoarce pe scena. Dupa ce un stomatolog i-a pus dintii, Tyler, ale carui vanatai au fost imposibil de ascuns cu ajutorul fardurilor, a dat un concert de zile mari. De-a lungul acestor zile agitate, cantaretul a avut-o alaturi pe iubita sa, Erin Brady, care l-a urmat si in Brazilia, pentru a-i ingriji personal ranile.