Simona Halep a declarat pe Aeroportul „Henri Coandă”, la întoarcerea de la Melbourne, că în următoarea perioadă se va odihni deoarece este epuizată după meciurile de la Australian Open. „Trebuie să fac şi nişte teste pentru accidentările pe care le am”, a spus jucătoarea română.
Simona Halep a afirmat că este tristă după înfrângerea suferită în finala de la Australian Open, dar a recunoscut că jucătoarea daneză Caroline Wozniacki a meritat să câştige trofeul. „Greu, foarte greu a fost meciul. Dar Caroline a jucat foarte bine şi a meritat să câştige. Eu am mai fost aproape de un trofeu de Mare Şlem. Bineînţeles că este trist că nu am putut să-l câştig, dar viaţa merge înainte. E doar un meci de tenis şi sper ca la următoarea finală, dacă voi avea ocazia să joc, să o câştig”, a precizat Halep.
Tatăl jucătoarei române, Stere Halep, a declarat la aeroport că nu a fost îngrijorat atunci când fiica sa a fost internată timp de patru ore în spital din cauza deshidratării. „De ce să mă sperii? Ce spital? Nu a fost absolut nimic, decât o perfuzie de cinci minute. Asta nu înseamnă că a fost o mare tragedie”, a precizat Stere Halep. Acesta a precizat că „Simona va sta până pe 12 februari în ţară, pentru că are în program Fed Cup-ul”.
Meciul de Fed Cup, dintre echipele României şi Canadei, din primul tur al Grupei Mondiale II, se va desfăşura în zilele de 10 şi 11 februarie 2018 în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Simona Halep s-a întors, ieri, la Bucureşti, după participarea la Australian Open. Ea a fost întâmpinată cu aplauze de pasagerii aflaţi la terminalul sosiri al Aeroportului „Henri Coandă”.
Simona Halep a fost învinsă cu 7-6 (2), 3-6, 6-4 de daneza Caroline Wozniacki, sâmbătă, la Melbourne, în finala turneului Australian Open. Halep (26 de ani) a ratat pentru a treia oară cucerirea unui titlu de Mare Şlem, după ce a pierdut două finale la Roland Garros, în 2014 şi 2017. În urma înfrângerii de sâmbătă, Halep a pierdut locul 1 mondial pe care îl ocupa din data de 9 octombrie (16 săptămâni consecutive), fiind devansată de Wozniacki.
Cristi P.