Lumea filmului de la Hollywood a primit o veste devastatoare. Stephen Hillenburg, creatorul celei mai cunoscute animaţii: “SpongeBob”, a murit la vârsta 57 de ani. Cauza decesului este scleroză laterală amiotrofică (SLA), maladie cu care regretatul artist a dezvăluit că a fost diagnosticat martie 2017.
Stephen Hillenburg, creatorul de benzi desenate care a creat seria “SpongeBob Pantaloni Pătraţi”, a pierdut lupta cu scleroza laterală amiotrofică (SLA), boală cunoscută și ca boala Lou Gehrig. Cumplita maladie se caracterizeaza printr-o pierdere (reducere) progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului și măduvei spinării denumite neuroni motori, potrivit sfatulmedicului.ro. Neuronii motori comandă mușchii voluntari, mușchi care fac posibila mișcarea.
“Suntem extrem de întristaţi de vestea că Steve Hillenburg s-a stins din viaţă după o luptă cu scleroza laterală amiotrofică (SLA). A fost un prieten iubit şi un partener creativ tuturor, iar gândurile noastre merg către toţi cei din familia sa”, au spus purtătorii de cuvânt al unui post TV de animaţie într-un comunicat, titrează jurnaliștii de la ciao.ro.
Oficialii postului american de televiziune Nickelodeon i-au adus un tribut pe pagina lor de Twitter.
“? Ne pare rău să împărtășim vestea plecării de pe această lume a lui Stephen Hillenburg, creatorul «SpongeBob Pantaloni Pătraţi». Astăzi, păstrăm un moment de liniște în onoarea vieții și muncii lui ?”, au transmis public reprezentanții de la trustul Nickelodeon.
În urmă cu mai bine de un an, Stephen Hillenburg a anunțat că suferă de SLA, cunoscută şi ca boala Lou Gehrig.
“Vreau ca oamenii să ştie de la mine că am fost diagnosticat cu boala Lou Gehring. Toţi cei care mă cunosc ştiu că voi continua să muncesc la SpongeBob dar şi la celelalte lucruri care mă pasionează atât cât voi putea. Eu şi familia mea suntem recunoscători pentru toată dragostea şi suportul vostru. Vă cerem doar să ni se acorde intimitatea necesară pe toată această perioadă”, a declarat creatorul animaţiei “SpongeBob” în martie 2017.