Stenogramele lui Becali au costat 5 milioane de euro
REGRET. Gigi Becali isi pune cenusa in cap si recunoaste ca, daca stia ca se va ajunge aici, nu ar mai fi procedat la fel Patronul Stelei a dezvaluit ca pentru ascultarea telefoanelor sale statul a alocat o suma importanta si el stia ca ii sunt interceptate convorbirile. Sorin Chiriac Publicarea stenogramelor cu discutiile telefonice ale lui Gigi Becali continua sa faca valva. Seful din Ghencea vorbeste deschis despre aceste proceduri, recunoscand ca avea cunostinta de faptul ca ii sunt ascultate telefoanele. Mai mult, el a facut o dezvaluire interesanta ce demonstreaza importanta pe care Departamentul National Anticoruptie o acorda fotbalului. „Stiam ca am telefonul ascultat. La un momen dat, am avut informatia ca sunt al 11-lea pe lista pentru a fi ascultat cu cele mai noi aparaturi de interceptare. Probabil, ceilalti zece sunt oameni politici sau de afaceri”, a fost dezvaluirea-soc a lui Gigi. Care nu s-a oprit insa aici si a inaintat si o suma, pe care statul roman a cheltuit-o pentru aceste proceduri: „Mi s-a spus ca s-au alocat 5 milioane de euro doar pentru mine, ca sa mi se intercepteze convorbirile telefonice si sa fiu prins de DNA cu ceva”. In final, cunoscut ca un tip orgolios si mandru, patronul Stelei are puterea sa recunoasca faptul ca a gresit: „Daca stiam lucrurile astea, stateam cuminte si nu mai faceam ce am facut. Este si un semnal ca se poate sa nu se respecte legea rechizitoriului facut de DNA. Ei interpreteaza legea cinic, asa cum le convine lor si este un abuz”.