Stelian Ogică a trăit clipe de groază: ”Au sărit cu ciocanele la mine!”. A depus plângere la Poliție pentru tentativă de omor

Publicat: 09/09/2021 | 12:00

Stelian Ogică a simțit pe pielea lui ce înseamnă furia camionagiilor, deranjați de faptul că au fost mustrați, pe bună dreptate însă, de cel poreclit ”Spaima loteriei”. S-a întâmplat pe un drum din Călugăreni, județul Giurgiu, unde șoferii au coborât din camioane, înarmați cu ciocane, și au vrut să-l ia la bătaie pe Ogică. Ce s-a întâmplat apoi? CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.

Numai o dimineață liniștită de joi nu a avut Stelian Ogică! Se afla pe drumul județean din Călugăreni, la volanul mașinii sale, când s-a ”lovit” de câteva camioane de mare tonaj care nu ar fi avut ce căuta acolo. ”Spaima loteriei” a coborât și i-a certat pe șoferi. A avut parte de o reacție violentă a acestora, care au coborât, înarmați cu ciocane și ce mai găsiseră prin camioane, și l-au amenințat.

(CITEȘTE ȘI: DEZVĂLUIRILE FĂCUTE DE STELIAN OGICĂ, DUPĂ CE A ANUNȚAT DESPĂRȚIREA. EL ȘI IUBITA LUI S-AU SEPARAT CHIAR ÎNAINTE DE NUNTĂ: „AM ÎNCERCAT DE MULTE ORI SĂ ASCUND REALITATEA”)

Stelian Ogică a depus plângere la Poliție, pentru tentativă de omor, după ce ar fi fost tamponat de un camionagiu care-l urmărise

Stelian Ogică, amenințat de camionagii cu ciocanele! A făcut plângere la Poliție

Speriat, Stelian Ogică a urcat în mașină și a ”călcat-o” până la locuința lui, aflată în apropiere. Numai că unul dintre camionagii a vrut să ducă scandalul la alte cote și a plecat după el. ”M-a urmărit și a intrat în mine cu camionul. Mi-a boțit mașina. Este tentativă de omor”, a fost prima declarație a lui Stelian Ogică, pentru CANCAN.RO. Avea să scape, totuși, de furia șoferului pus pe harță și direct la sediul Poliției din Călugăreni, județul Giurgiu, a ajuns.

(NU RATA: STELIAN OGICĂ A DAT MAREA LOVITURĂ! NIMENI NU MAI ȘTIA NIMIC DE EL, DAR S-A ÎMBOGĂȚIT DUPĂ ULTIMA AFACERE)

Acolo, Stelian Ogică a depus plângere pentru tentativă de omor. Avea să dezvăluie, pentru CANCAN.RO, că e vorba de o situație care durează de mai multă vreme.

”De mult timp mă lupt cu această situație. Este un drum județean pe care traficul greu, de un anumit tonaj, este restricționat.

Dar se încalcă asta. Și nu de puține ori. Așa s-a întâmplat și astăzi, doar că era să se termine rău. Am făcut numeroase sesizări la Consiliul Județean în acest sens, dar nu se schimbă nimic!”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult