Impedimente. Copilaria grea si faptul ca e nascuta in preajma Craciunului sunt motivele principale Alina Alexandru Actrita din comedia romantica „Razboiul sexelor”, difuzata de postul Acasa TV, recunoaste ca nu stie ce inseamna sa faca petrecere de ziua sa. Ea a recunoscut ca nu sarbatoreste acest eveniment in primul rand pentru ca asa a fost obisnuita de mica. Stela Popescu s-a nascut la Slobozia, pe 21 decembrie 1935, intr-o familie de invatatori si a avut o copilarie nefericita din cauza invadarii Basarabiei de catre armata rusa. La doar cinci ani de zile, tatal ei este deportat in Siberia deoarece este considerat intelectual, deci dusman de clasa, iar ea si mama se refugiaza la Brasov. „In vremurile acelea foarte grele nu statea nimeni sa imi faca mie petreceri. Abia daca aveam ce sa mancam. Mi se cumpara ceva de care aveam neaparata nevoie, de incaltat sau de imbracat, si era considerat cadou de ziua mea. Mama imi spunea: „Ce-ti trebuie? Ciorapei? Lasa ca vine Mos Craciun si-ti aduce ciorapei!””, povesteste actrita. ” Nu aveam bani de brad, dar mama lua o creanga si o impodobea cu ce gasea”, a continuat ea. Un al doilea motiv pentru care Stela Popescu nu are invitati de ziua ei este acela ca toata lumea este ocupata cu pregatirile pentru Sarbatori. Asa ca amana totul pentru Craciun si Revelion. Atunci, organizeaza adevarate festinuri cu mancaruri speciale si isi invita toti prietenii apropiati. Mesele pentru cei dragi si ingrijitul florilor sunt activitatile preferate ale artistei.