Stela Enache, impecabila la 65 de ani! Este incredibil cum arata acum interpreta melodiei „Ani de liceu”!
Stela Enache, pe numele sau real Steriana Aurelia Bogardo, a fost una dintre cele mai indragite cantarete din tara noastra, inainte de Revolutie. Melodiile interpretate de artista si de sotul ei, regretatul compozitor Florin Bogardo, au ajuns la inima publicului din tara noastra. In plus, renumita artista avea si un look pe care nu aveai cum sa-l treci cu vederea.
Chiar si astazi, la varsta de 65 de ani, Stela Enache arata impecabil si nici nu zici ca este sexagenara. Are aceeasi eleganta, pofta de viata si energie ca in vremurile bune. Este o adevarata doamna, extrem de eleganta si rafinata.
Pasionata de muzica
Stela Enache a fost pasionata de muzica inca de mica. A urmat cursurile Scolii Populare de Arta din Resita, iar apoi a ajuns la Conservatorul din Cluj. La inceputul anilor ’70, cantareata a participat la Festivalul de la Mamaia, unde a reusit sa se impuna si sa fie premiata la sectiunea interpretare. Vedeta se poate lauda cu un repertoriu de 500 de melodii.
Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numara si „Ani de liceu”, „Cum e oare”, „Un simbol al iubirii” si multe altele.
A cantat pe navele de croaziera
Stela Enache a plecat in Germania in anii ’70. In anii ’80, marea artista a cantat pe navele de croaziera, unde i-a incantat pe turistii cu dare de mana. De asemenea, a facut numeroase turnee si a urcat pe scena alaturi de mari artisti internationali, printre acestia aflandu-se Jennifer Rush, Gloria Gaynor si Al Bano.
Mariaj de invidiat
Stela Enache a fost casatorita cu binecunoscutul compozitor Florin Bogardo. Cei doi si-au unit destinele in anul 1971. Din mariajul lor au rezultat doi copii, Laura si Anton, care sunt stabiliti in Germania, respectivItalia. In 2009, cantareata a trecut prin momente grele, atunci cand a murit partenerul sau de viata.
CITESTE SI:
INCREDIBIL! O faimoasa cantareata din Romania este VIRGINA la 21 de ani!
(D.A.)