Stefano Gabbana a atacat-o extrem de dur pe Selena Gomez. Designer-ul a fost ”altoit” de fanii îndrăgitei cântărețe.
The Catwalk Italia a publicat pe Instagram un colaj cu Selena Gomez îmbrăcată în mai multe rochii roșii. Și dacă majoritatea internauților au lăudat-o pe artistă pentru alegerea ținutelor și nu numai… iată că Stefano Gabbana a reușit să-și pună toată lumea-n cap după comentariul făcut la colajul respectiv. (CITEȘTE ȘI: SELENA GOMEZ S-A RAS ÎN CAP! FOTOGRAFIA CARE I-A LĂSAT FĂRĂ CUVINTE PE FANI)
”Ești atât de urâtă!”, a scris Stefano Gabbana la colajul cu Selena Gomez.
Un lucru însă n-a băgat de seamă designer-ul. Și anume… faptul că Selena Gomez are aproape un miliard și jumătate de urmăritori care n-au stat cu mâinile-n sân și au apărat-o pe artistă. Ba chiar și Miley Cyrus a sărit cu gura pe fondatorul casei de modă Dolce & Gabbana. (VEZI ȘI: SELENA GOMEZ, LA UN PAS DE MOARTE DUPĂ TRANSPLANTUL DE RINICHI: “MI S-A SPART…“)
”Ce a spus zevzecul ăla e o porcărie! Eşti bună în draci!”, a scris Miley Cyrus.
Nu e prima dată când designerul își atrage critici pe internet. În 2015, mai multe celebrități au pornit o campanie împotriva brand-ului, după niște comentarii controversate ale celor doi designeri cu privire la cuplurile LGBTQ și la fertilizarea in vitro.