Speak și Ștefania formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. După ce artistul a cerut-o în căsătorie, fanii celor doi s-au întrebat când vor face pasul cel mare. Dacă despre nuntă nu s-a mai spus nimic, recent, cântăreţul a dezvăluit cum îşi doreşte să îi cheme pe copiii săi.
În urmă cu doi ani, Speak o cerea de soție pe partenera sa, Ștefania, în emisiunea ”Asia Express”. Așa cum mărturisea și artistul la momentul respectiv, s-a gândit ca cererea să fie unică, astfel, s-a pus în genunghi şi i-a pus întrebarea cea mare. Ştefania fără să ezite a acceptat, iar în prezent se iubesc la fel de mult ca în prima zi.
Din nefericire pentru cei doi, pandemia provocată de noul coronavirus i-a făcut pe aceştia să amâne momentul. Însă, chiar dacă nu s-au căsătorit, acest lucru nu îi împiedică pe fani să îi întrebe când vor avea copii.
Speak este foarte deschis cu prietenii virtuali şi ori de câte ori aceştia au câte o curiozitate, artistul încearcă să le răspundă. Acesta obişnuieşte să organizeze sesiuni de întrebări şi răspunsuri. Printre curiozităţile fanilor s-au aflat câteva şi despre viaţa personală a cântăreţului.
Mai exact, un internaut a vrut să știe dacă cei doi s-au gândit la ce nume va purta copilul lor, iar Speak a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri. Speak le-a spus fanilor că ar fi în culmea fericirii dacă el și Ștefania, iubita lui, ar avea gemeni.
„Ștefan și Ștefania”, a scris Speak în dreptul întrebării, pe rețelele de socializare.
În urmă cu mai bine de trei ani, Speak şi Ştefania au început colaborarea pe plan profesional şi petreceau din ce în ce mai mult timp împreună. Ea apăruse în piesa artistului ,”Libelula”, şi erau de nedespărţit. De atunci toată lumea își punea semne de întrebare în privința relației celor doi. Nu de alta, dar Speak susținea pe atunci că sunt doar prieteni. Timpul, însă, a trecut… artistul și Ștefania se distrau și munceau împreună, iar până la iubire nu a fost decât un pas!
Sursă foto: Instagram