Ştefan Floroaica, „linşat” după ce a apărut într-o nouă reclamă! Iubitul Sânzianei Negru încă e afectat de scandalul LIDL

Publicat: 21/08/2024 | 11:57
Foto: social media

Ștefan Floroaica, cunoscut pentru rolul său din telenovela „Lia, soția soțului meu” și pentru prezența sa activă pe rețelele de socializare, se confruntă din nou cu un val de critici după ce a devenit imaginea unui nou brand de șampon.

În ciuda entuziasmului de a promova produsul, partenerul Sânzianei Negru nu a scăpat de reacțiile negative din partea urmăritorilor săi, care nu au uitat episodul controversat în care acesta a aruncat la gunoi mai multe produse alimentare, pe care anterior le lăudase, în timpul unei colaborări cu Lidl.

Citește și: SÂNZIANA NEGRU, PRIMA REACȚIE DUPĂ CE A ARUNCAT LA GUNOI PRODUSELE PROMOVATE DE LA LIDL: ”AM VĂZUT CĂ S-A COMENTAT FOARTE MULT”

Val de critici după ce Ștefan Floroaica a apărut într-o nouă reclamă

Deși în reclamă Ștefan mărturisește că folosește acest șampon de când era copil, și că mama sa l-a convins să îl cumpere datorită rezultatelor remarcabile, mulți internauți au rămas sceptici. Criticile nu au întârziat să apară, cu numeroase comentarii ironice sau chiar acide la adresa actorului și a brandului pe care îl reprezintă.

„Cum am mai spus, folosesc acest șampon de mic și nu că aș fi avut de ales, ci pentru că mama folosea și era mulțumită. Acum îmi fac singur alegerile, iar gama Men Ultra este alegerea mea pentru un scalp sănătos și fără mătreață”, a transmis actorul în 2019 despre șamponul promovat.

Imaginea lui Ștefan Floroaica pare încă umbrită de acel episod cu Lidl, iar noul contract de promovare, în loc să îi aducă apreciere, i-a atras și mai multe critici. Reacțiile negative au fost atât de puternice încât mulți se întreabă acum dacă brandurile vor continua să colaboreze cu el sau dacă vor lua în calcul reacțiile publicului atunci când aleg vedetele pentru campaniile lor.

„Aţi găsit o persoană «minunată» și «credibilă» să vă facă reclamă! Probabil v-au crescut vânzările de v-au rupt! Concediaţi departamentul marketing rapid!”,  „Aţi ales bine influencerul, măcar ştim că e bun de aruncat la gunoi”, „Vedeţi că poate aruncă şi produsele voastre la gunoi”, „Legenda spune că după reclamă l-a aruncat la gunoi”, au fost câteva dintre comentariile internauților.

Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele Lidl

Sânziana Negru a participat la festivalul Electric Castle împreună cu iubitul său, Ștefan Floroaica. În timpul evenimentului, cei doi au vizitat un magazin Lidl de unde au cumpărat câteva produse, pe care Sânziana le-a filmat într-un videoclip.

Totul a luat o turnură neașteptată când, la scurt timp după ce au plecat din zona magazinului, Ștefan a fost văzut aruncând plasa cu alimente la o pubelă de gunoi. Gestul a fost surprins de câțiva participanți la festival, care au fotografiat sacoșa și au făcut public incidentul. Aceasta a declanșat o reacție amplă pe rețelele de socializare, iar Lidl a decis să încheie colaborarea cu influencerul.

Citește și: SÂNZIANA NEGRU ȘI ȘTEFAN FLOROAICA, LINȘAȚI DE INTERNAUȚI DUPĂ CE AU ARUNCAT LA GUNOI PRODUSELE PROMOVATE DE LA LIDL. INFLUENCERIȚA TACE MÂLC: ”ZERO ASUMARE!”