Jungla din traficul Capitalei scoate bizonii la înaintare, iar până la încăierare e nevoie doar de o tamponare. Cele mai recente scene cu Bmw-ul împins pe la spate de tramvai i-a făcut pe conducători să turbeze în dispute aprinse pe seama vinovatului. Aceeași scenă a trăit-o și Ștefan Bănică Jr., tot într-un Bmw, tot pe șina de tramvai și tot cu înjurături grosolane.
Regele rock’n roll de România se crede şi stăpânul şoselelor. Dacă în voce are factorul X, la şofat nu e prea disciplinat. ”Pericol public” ar trebui să scrie pe bolidul de lux al cântăreţului, care încalcă regulile rutiere fără să-i pese de semnele de circulaţie, de ceilalţi participanţi la trafic sau chiar că şi-ar putea pune viaţa în pericol.
Ștefan Bănică Jr., filmat în timp ce încălca regulile de circulație
În acelaşi tramvai 4X4, Bănică Jr. a încălcat regulile de circulaţie şi pe centură. Copilot i-a fost atunci Lavinia. Bănică şi-a pus viaţa în pericol forţând intrarea pe centură. Nici bordurile, nici tirurile din trafic n-au mai contat. Cântăreţul a blocat efectiv două benzi aşteptând să prindă momentul în care să se strecoare pe sensul de mers dorit.
În 2011 s-a ales şi cu bolidul grav avariat dar şi cu dosar pentru vătămare corporală din culpă. Culmea, nu el a fost vinovat ci şoferiţa care a suferit câteva răni superficiale.