Ștefan Bănică, apariție surpriză la crematoriul unde a fost incinerată Cristina Țopescu. I-a adus un ultim omagiu fostei sale iubite
Durere mare pentru toți cei care au iubit-o pe Cristina Țopescu. Astăzi, în urmă cu doar câteva minute, regretata jurnalistă a fost incinerată la crematoriul Vitan-Bârzești, iar printre persoanele care au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu se numără și Ștefan Bănică, bărbatul alături de care Cristina Țopescu a și trăit o poveste de iubire.
La crematoriul Vitan-Bârzești din Capitală, acolo unde în urmă cu scurt timp a fost incinerată Cristina Țopescu și-a făcut apariția chiar Ștefan Bănică. Artistul a venit pentru a-i aduce fostei sale iubite un ultim omagiu și pentru a fi alături de ea pentru ultima dată. Artistul a venit cu bolidul său de lux, iar la plecare nu a dorit să dea declarații și nici să se afișeze prea mult. De asemenea, Ștefan Bănică a intrat la crematoriu prin altă parte decât au făcut-o ceilalți oameni care au venit pentru a-i aduce Cristinei Țopescu un ultim omagiu și s-a ferit constant de ochii presei.
Ștefan Bănică și Cristina Țopescu, poveste de iubire controversată
De-a lungul timpului s-a spus de foarte multe ori că relația de iubire dintre Cristina Țopescu și Ștefan Bănică a fost una plină de suișuri și coborâșuri. Gurile rele au vorbit chiar despre faptul că artistul ar fi fost agresiv de multe ori față de regretata jurnalistă. Imediat după ce a aflat de moartea Cristinei Țopescu, Ștefan Bănică a postat un mesaj dureros pe pagina sa de Facebook, în care a vorbit extrem de frumos și cu mult respect, despre fosta lui iubită.
„Mi-e foarte greu să scriu aceste rânduri. A fost un OM frumos, idealist, cu un suflet mare si un excelent profesionist în meseria ei. A fost omul alături de care am trăit una dintre cele mai frumoase și intense perioade din viața mea. Drum lin printre îngeri! Vei avea întotdeauna un loc special în sufletul meu” a scris Ștefan Bănică, pe contul său de pe rețeaua de socializare.