Ştefan, băiatul părinţilor căzuţi cu maşina în Dunăre: „Dorinţa mea? Să-mi găsească părinţii!”
Conform autorităţilor în autoturism se aflau cinci persoane: şoferul de 44 de ani din Berzasca, care a reuşit să se salveze şi a fost transportat la spitalul din Moldova Nouă şi o familie din Sicheviţa, soţ, soţie şi doi copii. Soţul 48 de ani, soţia de 40, un copil, care avea 22 de ani şi al doilea copil, un minor de trei ani. (Vezi şi Destinul tragic al familiei de muzicanţi care a plonjat cu maşina în Dunăre. Pompierii le caută trupurile şi la această oră)
Ştefan, fiul cel mare al celor dispăruţi, este disperat. El a declarat, potrivit observator.tv: ,,Dorinţa mea? Să-i găsească. Să-mi găsesc părinţii”, pe când Maria, fiica acestora, mărturiseşte: ,,Nu i-am văzut 5 luni de zile, 6 luni nu le-am văzut ochii. Tot mi-am dorit să mă duc, să ajung la ei acasă, să-i văd în viaţă”.
Cei doi copii care erau cu părinţii în maşină aveau 22 şi 3 ani, iar şoferul maşinii era un prieten de familie, parapetele care i-ar fi putut salva era rupt de mai bine de doi ani, iar autorităţile erau la curent cu toată situaţia, însă au stat cu mâinile în sân.