Steaua-Rapid s-a terminat 0-0! Arbitrul a dat trei cartonase rosii!
In minutul 66, arbitrul Alexandru Tudor i-a eliminat pe Andrei Prepelita de la Steaua si Dan Alexa de la Rapid. Mijlocasul stelist a avut o intrare periculoasa asupra portarului Coman, Alexa s-a repezit cu mainile in gatul lui Prepelita cerandu-i socoteala pentru atacul sau, iar acesta a ripostat rupandu-i tricoul rapidistului. A urmat o bataie generala in care fotbalistii si-au impartit reciproc pumni si picioare. Meciul a fost oprit aproximativ cinci minute si din cauza accidentarii lui Coman, care a primit ingrijiri medicale la bratul stang, dar nu a mai putut continua jocul, fiind inlocuit cu Straton.
Fundasul rapidist Ezequias Tavares a fost eliminat in minutul 75, dupa ce l-a calcat pe glezna pe stelistul Tiberiu Balan. Cei prezenti pe banca rapidistilor au protestat vehement la adresa arbitrului de rezerva Radu Petrescu, cel care i-a semnalizat lui Tudor intrarea dura a lui Ezequias.