Steaua e numai una! Justiția, prin forul ei suprem, aruncă zarurile în procesul pentru palmares dintre FCSB și CSA Steaua
După ani buni în care colonelul Talpan și-a trimis într-o cutezătoare șarjă „cavaleria” de documente, legi, articole, alineate, voci părtinitoare, păreri testimoniale, în vederea obținerii unei case, pardon, club al Armatei unic și desființator al grupării lui Gigi Becali, azi, doamna cu sabie și ochi sub eșarfă trebuie să se pronunțe. La o scară redusă, pare a fi episodul crucial din Al Doilea Război Mondial, Debarcarea din Normandia.
Cine câștigă procesul pentru palmares dintre FCSB și CSA?
Până acum, baioneta ofițerului a tăiat prin înmulțire colțurile Stelei. Din cinci, în șase. Plus două armii ce și-au aruncat din catapulte, peste crenelurile unui zid nefiresc, argumente voit credibile și cu fracturi de logică. Oricum, un nedorit război fratricid pentru milioanele de deținători ai grupei sanguine roș-albastre. Cine va învinge, crucea de pe fesul lui Becali sau tresele lui Talpan?
Timpul s-a comprimat într- singură zi, azi 16 martie, ora 15.00. Avant la lettre, sorții par să-i zâmbească milionarului finanțator al formației cu nume din lipite acronime. În afara opiniei șefului social-democraților, ministrul Sportului s-a pronunțat, logic, în consonanță cu Marcel Ciolacu, cel puțin în cazul cochetei arene din Ghencea. Anume, în favoarea desfășurării pe acest stadion a partidelor celor de la FCSB. Desigur, pentru justiție, nu este o probă adusă în sprijinul unui punct de vedere menită a demonstra ceva, însă, în subliminal, poate cântări.
Pohta lui Gigi Becali
Becali e sigur de un verdict favorabil. Patronul FCSB consideră că nu are cum să nu-și adjudece victoria, iar Înalta Curte de Casație și Justiție îi va da dreptate în procesul pentru palmares cu cei de la CSA Steaua. În fapt, reprezentanții vicecampioanei au făcut recurs la decizia luată de Curtea de Apel în iunie 2021, potrivit căreia palmaresul Stelei din perioada 1947-1998 aparține Clubului Sportiv al Armatei Steaua, iar Asociația non-profit AFC Steaua are drept de proprietate asupra palmaresului din perioada 1998-2003.
„Legat de stadion sper că vom reveni pe Ghencea. Ciolacu și-a făcut treaba, a dat o lege și trebuie să pună normele de aplicare. Ei (n.r.-CSA) au trecut peste detalii. Eu am băgat 30 de milioane de euro și am salvat echipa! Nu m-au lăsat să-mi fac treaba. Numai șicane. Am jucat pe coclauri, pe la Pitești și Buzău”, declara Gigi Becali pentru ProSport.
Până la anunțarea verdictului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, palmaresul Stelei (n.r.-1947-1998) continuă să aparțină Clubului Sportiv al Armatei Steaua.