Steaua – AS Roma, spectacol cu casa inchisa
BUCURIE. Suporterii Stelei vor avea, maine, sansa sa-si potoleasca setea de fotbal, dupa zece saptamani de pauza Succes. Suporterii „ros-albastri” s-au ingramadit, ieri, sa-si procure bilete pentru amicalul de maine Gabriel Esanu Peste 12.000 de bilete s-au vandut, pana ieri, pentru partida de maine contra celor de la AS Roma. Oficialii Stelei au pregatit un spectacol grandios, iar suporterii au prins mesajul si sunt gata sa ia cu asalt tribunele stadionului din Ghencea. Vicepresedintele „ros-albastrilor” a anuntat o audienta uriasa, pentru o partida amicala: „Cererea pentru bilete este din ce in ce mai mare, pe masura ce se apropie ora meciului. Dupa estimarile noastre, vom vinde cel putin 20.000 de bilete pentru acest meci, dar, probabil, partida se va disputa cu casa inchisa. Prezentarea lotului, amicalul contra vicecampioanei Italiei, AS Roma, premii si focuri de artificii. Aceasta este reteta pregatita pentru suporterii care si-au achizitionat bilete. Totusi, fanii au sanse mici sa vada surpriza cea mai mare pe care au incercat oficialii sa le-o faca. Mijlocasul columbian, Juan Carlos Toja, are sanse mici sa ajunga la prezentare, chiar daca Valeriu Argaseala inca face eforturi in acest sens. Si probabilitatea ca Adrian Mutu sa ajunga in Ghencea pentru acest amical a scazut considerabil, dupa ce presedintele Fiorentinei, Andrea Della Valle, i-a anuntat pe romani ca vedeta nationalei Romaniei nu este de vanzare.
Atentie la bisnitari!
In cazul in care partida se va disputa cu casa inchisa, este posibil sa apara si nelipsitii bisnitari. Ca la fiecare eveniment unde biletele sunt la mare cautare, vanzatorii „la negru” sunt gata sa obtina un profit. Oficialii Stelei nu au reusit prin noul sistem de ticketing sa elimine acest fenomen, iar startul in noul sezon se anunta banos si pe „piata neagra”. Preturile biletelor sunt intre 10 si 75 de lei, iar bisnitarii le vor vinde dublu.
Mai multe abonamente
Vicepresedintele Stelei, Iulian Gherghisor, a anunt at ca „ros-albastrii” au vandut mai multe abonamente pentru sezonul 2008-2009, fata de aceeasi perioada a campionatului precedent. „Am vandut, pana acum, 3.500 de abonamente, in comparatie cu 2.700, cate s-au dat pana in aceasta perioada, sezonul trecut. Estimez ca pana pe 30 iulie vor fi cumparate aproximativ 7.000 de abonamente, ceea ce ar reprezenta un nou record”, a explicat Gherghisor.