STB va avea controlori sub acoperire. Cum vor putea fi identificați de acum înainte
Controlorii STB nu vor mai purta vestele incripționate cu însemnele ”Control”, începând cu această lună. Iată cum îi putem recunoaşte atunci când suntem verificaţi.
Tot mai multe persoane aleg să încalce legea şi să nu plătească biletele atunci când circulă cu mijloacele de transport în comun, astfel, din această lună se schimbă regulile. Controlorii STB nu vor mai purta vestele albastrate inscripționate cu însemnele ”Control” aşa cum o făceau până acum.
„Scopul acestei acțiuni este de a determina toți călătorii să circule cu titlu de călătorie valabil și de a elimina situațiile în care aceștia achitau călătoria doar la vederea vestelor de control”, se arată în comunicatul STB remis presei.
Cum recunoaștem controlorul în mijloacele de transport în comun
Pentru a evita situațiile neplăcute în care o persoană să pretindă că e controlor, iată câteva lucruri de care trebuie să ţinem cont atunci când ne legitimăm:
- Legitimația de control, cea care va conține o poză și datele de identificare ale angajatului, nume, prenume și numărul de serviciu
- Cardul de identitate – cel care va conține de asemenea poza și datele de identificare ale angajatului
- Echipamentul de control pe care este instalată aplicația de verificare a cardurilor de călătorie
CITEŞTE ŞI: UN CONTROLOR A PRINS 5.000 DE CĂLĂTORI FĂRĂ BILETE ȘI LE-A DAT AMENZI. CE I S-A ÎNTÂMPLAT LA SCURT TIMP DUPĂ
De asemenea, potrivit unui comunicat transmis de Societatea de Transport București, în cazul în care controlorii nu dețin lucrurile menţionate mai sus, ei nu pot emite carduri de suprataxă.
„Precizăm faptul că, fără cardul de identitate, controlorii NU pot efectua controlul. Fară echipament de control și fără card de identitate, NU se pot emite carduri de suprataxă.
Mecanismele de verificare și autentificare a angajaților în procesul de verificare a titulurilor de călătorie sunt corelate, tocmai pentru a elimina posibilitatea ca alte persoane să poată efectua controlul. Prin urmare, nu vesta albastră definește un controlor de legitimații călătorie, ci documentele și echipamentele mai sus menționate.
Echipele de controlori legitimații călătorie sunt instruiți ca la momentul controlului să prezinte legitimația de serviciu (cardul de operator) și delegația de control”, se mai arată în comunicatul STB.