„Statiuni” de corturi pentru romanii saraci

Aglomeratie. „Orasul” Valea Cerbului din Busteni este inecat de praful ridicat de masinile turistilor care vin sa-si petreaca vacantele aici Varianta. Pentru a fugi de canicula, dar si de plata intretinerii pe timp de vara, romanii au gasit solutia: intoarcerea la Mama Natura Razvan Mateescu An de an, la Busteni, pe Valea Cerbului, la cateva sute de metri de cabana de trei stele Gura Diham, pe o pajiste de la marginea padurii se formeaza un adevarat orasel de corturi. Cat e vara de mare, „locatarii” lui, veniti din toate colturile tarii, impart si bune si rele. Cei mai multi sunt „tineri pensionari”, care tocmai au scapat de grija ceasului desteptator. Pentru familiile mai sarace, reteta minima a unui concediu e simpla: o Dacie din ?78 -?80, „tunata” 2007, care sa-i transporte cu catel si purcel, mese, scaune pliante, cort, gratar, neaparat radiocasetofon, manele „pa sistem turbo”, muzica populara si nelipsitele table, care musai trebuie frecate la apus de soare, cand caldura se mai subtiaza.

Fleici la gratar cu praf de calcar

Pretul perceput de primarie pentru fiecare cort sau masina este de 5 lei pe zi, bani din care edilii nu fac absolut nimic pentru turisti. Drumul este neamenajat, astfel ca fiecare masina care trece lasa in urma un nor de praf pe care oamenii sunt nevoiti sa-l inhaleze. Tabara pestrita a iubitorilor de natura parca-i o fabrica de ciment. Toate autoturismele, rulotele, hainele puse la uscat, corturile sunt imbracate intr-o pulbere alba. Oamenii au faina pe trupuri si in par. Intre dinti scrasnesc particulele fine de calcar, o minune atunci cand infuleci o ciozvarta cu zgarci. Pe Valea Cerbului nu exista toalete ecologice, asa cum ar fi normal intr-o tabara de campare pentru care platesti zilnic. Oamenii se usureaza cum pot, cautand cu disperare locuri de taina.

„Noi ne-am scos de la intretinere”

Doar prezenta unui tractor hodorogit care abia trage doua remorci colorate, cu banchete din lemn, indica o zona de agrement si nu una de refugiati dupa inundatii. Javra de tractor paraie ingozitor si e cunoscuta sub denumirea populara de „titicar”. Cand trece, la circa 30 de minute, impute toata Valea Cerbului cu motorina arsa, stresand la maximum oamenii veniti la odihna. Paraul, altadata limpede ca lacrima de bebelus, azi e zoios, plin de Pet-uri si pemparsi umflati lasate tot de turisti. Un preot tanar din Constanta a venit si el la relaxare in sanul naturii, cu sotia si cei cinci copilasi. Omul bisericii, cu sutana pe el, se descalta si isi trece cuminte odraslele de partea cealalta a apei, unde locul e mai curat. Tabloul e rupt total de harmalaie, manele, injuraturi, zbierete, suturi in mingi si zornaieli de zaruri. In mijlocul paraiasului se opresc cu totii si parintele isi uda copiii, incet, cu bucurie. De la distanta totul pare o pictura vie, in care Sf. Ioan isi boteaza semenii in apa Iordanului. Foto: Razvan Mateescu