Stațiunea preferată a românilor se închide! Ce au transmis autoritățile
Sezonul estival se încheie mult mai devreme în Bulgaria. Unele hoteluri și-au anunțat închiderea încă de la 15 august, iar altele se închid la începutul lunii septembrie. Decizia vine ca urmare a unor zboruri de turiști anulate pe fondul pandemiei de coronavirus.
Autorităție din Bulgaria au anunțat că, din cauza unor zboruri charter ale touroperatorilor germani, multe hoteluri își vor încheia activitatea pe acest an estival.
La Nisipurile de Aur din Bulgaria, hotelurile din zonă și-au anunțat închiderea încă din luna august din cauza absenței turiștilor. Președintele Uniunii Hotelierilor din stațiunea Nisipurile de Aur, Gheorghi Șerev a declarat că unele hoteluri se vor închide în această săptămână, în timp ce altele s-au închis deja la 15 august.
Se pare că ultimele zboruri charter cu turiști germani ale concernului DER Touristik, a avut loc la data de 18 august. În momentul de față, în stațiune se află bulgari, români și israelini. Germania a plasat la jumătatea acestei luni, regiunile Varna și Dobrici pe lista roșie de călătorii pentru nemți. Stațiunile Nisipurile de Aur, Sf. Constantin și Elena și Albena sunt cele mai afectate de această măsură.
Varna, scoasă de pe lista de zboruri la nemți
Începând cu data de 23 august, regiunea Varna a fost scoasă de le lista de zboruri pentru nemți, iar programul de zboruri charter prin care sunt aduși turiști în cele trei stațiuni, a fost oprit cu o lună înainte de termen.
Deocamdată, stațiunea Sunny Beach rămâne „în picioare”, bucurându-se încă de turiști, chiar dacă 70% dintre hotelurile de aici nu s-au deschis în acest sezon. Potrivit vicepreședintelui Uniunii Proprietarilor din stațiune, hotelurile deschise la Sunny Beach vor continua să primească turiști până în data de 10 septembrie.
În ceea ce privesc reducerile, în stațiunea Nisipurile de Aur, cazarea la all inclusive de 3 stele costă 38 de euro/ noapte/ persoană, iar în extrasezon va scădea la 25 de euro/noapte/persoană.
La hotelurile de 4 stele, acestea au pregătit oferte de 40 de euro pe noapte, iar din luna septembrie, vor scădea la 33 euro. La 5 stele, sunt pregătite oferte de 20 de euro pe noapte în septembrie, în condițiile în care în august cazarea va costa 65 de euro pe noapte de persoană. În stațiunea Sunny Beach, ofertele pentru o noapte de cazare all inclusive la 3 stele, vor ajunge în septembrie, până la 22 euro, de la 35 euro în prezent.