Staţiunea din România unde e bine să mergi toamna. Peisaje de poveste
Vara este pe final, iar stațiunile de pe litoral își vor închide în curând porțile. Astfel, turiștii vor căuta noi destinații pentru a-și petrece vacanțele. Cum țara noastră este renumită pentru peisajele sale montane, există câteva locuri ce nu trebuie ratate în prag de toamnă. Unul dintre acestea este Lacul Roșu, o stațiune situată în Carpații Orientali.
La final de vară, temperaturile scad tot mai mult, iar stațiunile de pe litoral își vor închide porțile până anul viitor. Astfel, zonele montane devin principalele atracții turistice în perioada toamnei, atunci când peisajele sunt de basm.
Lacul Roșu, destinația perfectă pentru o vacanță de toamnă. Peisajele din această zonă sunt superbe în acest anotimp
Lacul Roșu este situat în Carpații Orientali, fiind înconjurat de Munții Ceahlău și Munții Hășmașul Mare. Stațiunea și-a luat numele după lacul de aici, și anume Lacul Roșu. Acesta este unul dintre cele mai mari lacuri de baraj natural din România și face parte din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș. Lacul s-a format în anul 1837, în urma unor furtuni și ploi torențiale, prin surparea unei porțiuni din muntele Ghilcoș spre poalele masivului Suhard, barând valea râului Bicaz. Argilele bogate în oxizi de fier, care sunt aduse de Pârâul Roșu și depozitate în lac, dau acestuia culoarea roșie. În plus, rocile roșii ale masivului Suhard accentuează culoarea lacului.
Împrejurimile lacului au un microclimat foarte plăcut, acesta fiind benefic pentru tratarea stărilor de extenuare fizică și psihică, insomnii, neurastenii. Valea este practic ferită de vânturi, aerul fiind deosebit de curat și bogat în aerosoli naturali. Astfel, această zonă este perfectă pentru turiștii care caută surse de regenerare rapidă pe cale naturală. Începând cu anii 1900, turismul balnear-recreativ s-a dezvoltat tot mai mult în această zonă.
Stațiunea Lacu Roșu este unică în țara noastră, aerul curat și proaspăt asigurând toate condițiile de odihnă și relaxare. În plus, pitorescul peisajului oferă o experiență de neuitat.
Legenda Lacului Roșu
Lacul Roșu se numește gyilkos (tradus „ucigaș”) în limba maghiară, iar în limba germană Mördersee (Lacul Ucigașul). Aceste denumiri provin dintr-o legendă străveche, potrivit căreia, surparea de teren ar fi acoperit un sat, omorându-i atât pe locuitorii lui, cât și animalele. Din cauza sângelui, apa lacului a devenit roșie, astfel că a primit numele de Lacul Roșu, dar și Lacul Ucigaș. În anul 1864, a apărut sub denumirea de Lacul Pietrii Roșii, ulteriror fiind denumit Lacul Ucigaș. Din 1936 este denumit oficial Lacul Roșu.